Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:32 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj Dana Dumitrescu, director general al Teatrului de Stat Constanţa-Dobrogea are nevoie de un TEATRU NAŢIONAL

ro

28 Nov, 2017 00:00 920 Marime text
Sărbătorirea Zilei Dobrogei îmi oferă prilejul de a-mi arăta ataşamentul şi dragostea faţă de această regiune care m-a adoptat şi mi-a oferit o scenă pe care să-mi dezvolt talentul, dar şi prilejul de a face şi eu ceva pentru întărirea identităţii culturale a oraşului şi a judeţului Constanţa. Am credinţa că nimeni nu mai poate ignora rolul culturii în dezvoltarea unei regiuni, iar noi, colectivul Teatrului de Stat Constanţa, am demonstrat asta prin FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU „MITURILE CETĂŢII“, pe care am reuşit să-l înfiinţăm, sau să-l reînfiinţăm, pentru că el a existat într-o formă incipientă în anii ’70.
 
Avem vestigii la tot pasul, situri arheologice, avem marea lângă noi, ea însăşi un element mitologic; geografia şi istoria regiunii ne obligau, practic, să organizăm un astfel de festival, pe tematica generală a mitului, antic şi modern. Şi el este, iată, unic în ţară, se dezvoltă de la un an la altul, contribuind semnificativ la identitatea teatrului nostru şi la identitatea oraşului.
 
Din punctul meu de vedere, şi ştiu că exprim dorinţa tuturor actorilor, dar şi a oamenilor de cultură, Constanţa are nevoie de un TEATRU NAŢIONAL, atât ca denumire onorantă şi meritată, cât şi ca edificiu arhitectonic special destinat acestei arte. Şi noi, actorii, avem nevoie de o casă nouă, dar şi spectatorii noştri, din ce în ce mai mulţi, se cuvine să fie primiţi aşa cum merită. În plus, este firesc ca şi Dobrogea, ca toate regiunile istorice din România, să aibă un teatru naţional.
 
În final, vă felicit pentru demersul dumneavoastră legat de sărbătorirea Zilei Dobrogei şi pentru cei 17 ani de activitate în peisajul mass-media dobrogean, asigurându-vă că, pentru noi, ZIUA de Constanţa reprezintă un reper important. Vă dorim viaţă lungă şi sperăm că preocuparea dumneavoastră pentru a oferi constănţenilor jurnalism de calitate va fi apreciată în continuare la justa ei valoare!
  
Cotidianul ZIUA de Constanţa publică, în această perioadă, mesaje dedicate Zilei Dobrogei, în cadrul proiectului #SărbătoreşteDobrogea, dedicat împlinirii a 139 de ani de la revenirea provinciei la România şi a 17 ani de activitate jurnalistică. Fie că Dobrogea este locul lor natal sau nu, personalităţi din diferite domenii şi reprezentanţi ai instituţiilor de pe plan local şi naţional ni s-au alăturat în acest proiect aniversar, transmiţând pentru cititorii noştri mesaje dedicate celebrării provinciei istorice dintre Dunăre şi mare. Rămâneţi alături de noi pentru a marca această sărbătoare!

Citeşte şi: 

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea #scrieDobrogea
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii