#citeșteDobrogea Regele Carol I și constituționalizarea Dobrogei

În lucrarea „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei”, reputatul istoric dobrogean Stoica Lascu evocă momentul de la 14 decembrie 1908, când Majestatea Sa Regele Carol I anunța abrogarea regimului excepțional care a cârmuit Dobrogea de la 14 noiembrie 1878 și până la 1908.
 
Din acel moment, locuitorilor acestei provincii aveau să le revină, pe lângă celelalte drepturi constituționale, și cele politice. „Ieri s-au împlinit 30 de ani de când în capul armatei am pus piciorul pe pământul Dobrogei, recâștigat prin sângele vitejilor noștri ostași, căzuți în războiul independenței. De atunci această parte a României a luat un avânt puternic prin conștiința națională reînviată, prin lucrările mărețe și roditoare prin cari regatul necontenit a înzestrat-o; ea este astăzi de-a pururi unită cu patria mamă prin simțăminte de dragoste și de recunoștință. A sosit dar momentul să întindem asupra județelor Constanța și Tulcea regimul nostru constituțional”, consemna Constantin N. Sarry în „Dobrogea Jună”, din data de 15 decembrie 1908.
 
Patru ani mai târziu, ca urmare a acestei constituționalizări, timp în care au avut dreptul să organizeze alegeri și dobrogenii, senatorul de Constanța C. Pariano avea să rostească în Parlament primul discurs venit din partea unui parlamentar dobrogean, prin care scoate în evidență cât de mult a fost așteptat actul de la 14 decembrie 1908.
 
„Am onoarea să fac această comunicare împărtășită de întreaga populațiune a Dobrogei, în semn de înaltă și profundă recunoștință pentru mulțumirea pe care o exprimă tronul prin Mesaj că de astă dată se vede înconjurat de reprezentanții întregii Românii.
 
Domnilor Senatori, acel care nu a trăit sub regim de legi excepționale în care alții trebuie să cugete și să facă pentru dânsul, nu poate măsura însemnătatea și varietatea foloaselor ce rezultă din desființarea lui.
 
Prin acest act, țara înfiindu-și peste 370.000 de suflete, care astfel au devenit cele mai credincioase apărătoare ale granițelor sale, le-au mai dat și putința să se închege desăvârșit cu sângele și aspirațiile românești.
 
Am fost ținuți, domnilor senatori, 35 de ani departe de dvs, pentru că ni se imputa neomogenitatea de rasă și de sentimente. Dar din ce acte dovedite ori veleități exprimate au putut răsări asemenea bănuieli. Când dintr-o populațiune totală de 370.000 de locuitori, sunt 240.000 de români de sânge și când între aceștia și cei de origine străină este o identitate de interese, cimentată atât prin iubirea neîngrădită a tuturor de pământul pe care s-au născut și trăiesc; cât și prin profesiunea comună de plugari, care după cum știți nu suferă nici o schimbare în starea de lucruri dată, fără ca capitalurile puse de dânșii în exploatațiunile lor agricole să nu se primejduiască.
 
Mai eram considerați ca niște nevârstnici, incapabili de a ne croi soarta prin noi înșine. Noi tocmai care o spunem cu mândrie, ca luptând acolo și cu oameni și cu elementele, prin muncă proprie, prin privațiuni de tot felul și prin cheltuieli peste puterile noastre, am izbutit să dăm astăzi țării câmpii fertile și sate bogate în schimbul pustiilor și ruinelor ce am primit. (...)
 
Astăzi bucuria ne covârșește. Grație ei, am uitat totul și în inimile noastre nu mai încape decât speranța în viitor și recunoștința fără margini ce totdeauna vom purta acelor care au contribuit cu vorba sau cu fapta la emanciparea noastră.
Printre dânșii, domnilor senatori, ca în fruntea tuturor faptelor mari stă mândru majestatea sa regală, protectorul și idolul dobrogenilor: mulțumită căruia noi toți am rămas acolo; căci el ne-a reținut în vremile de restriște și dânsul ne-a îmbărbătat în toate împrejurările. Sfaturile sale ne-au lipit de acel pământ și numai sprijinului său totdeauna binevoitor am putut obține până și hrană atunci când nu aveam”.
 
Întregul discurs se găsește în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei”, autor Stoica Lascu.