#citeşteDobrogea Mari compozitori dobrogeni. 129 de ani de la nașterea lui Ioan D. Chirescu

Ioan D. Chirescu se naşte la 5(18) ianuarie 1889, la Cernavodă, în familia preotului şi învăţătorului Dimitrie Chirescu, cărturarul care a luptat pentru răspândirea slovei româneşti în sânul populaţiei dobrogene, ajungând inspector al şcolilor de pe malul drept al Dunării.

Şcoala primară o urmează la Cernavodă. Se înscrie apoi la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti şi după doi ani trece la Seminarul Central. În 1910, luându-şi diploma de absolvire a seminarului, se înscrie la Facultatea de Teologie. Concomitent, urmează Conservatorul (1910-1914), unde îşi continuă pregătirea muzicală începută cu profesorii Dimitrie Teodorescu şi I. Popescu-Pasărea. I-a avut ca profesori pe Alfonso Castaldi (contrapunct) și pe Dumitru Georgescu-Kiriac (teorie și solfegiu). În 1922 a fost admis în Schola Cantorum (Paris), unde a studiat cu Guy de Lioncourt (contrapunct) și Vincent d'Indy (compoziție, orchestrație și dirijat) și al cărei absolvent a devenit în 1927. De asemenea, a urmat Facultatea de Teologie din cadrul Universității din București.

Fiind student, în timpul vacanţelor a păstrat legătura cu viaţa muzicală din oraşul său natal, făcând parte din ansamblul coral înfiinţat la Cernavodă în 1907.
În perioada 1914-1916, Ioan D. Chirescu suplineşte, la Conservator, catedra de teorie şi solfegii a maestrului său Dimitrie G. Kiriac.
La intrarea României în război, Ioan Chirescu pleacă pe front. Într-un sat din Moldova, în faţa Muncelului, după bătălia de la Mărăşeşti, compune una din cele mai populare creaţii ale sale, Mama, pe versurile învăţătorului Gh. Roiban, tipărită într-o foaie pentru front sub titlul „În repaus".
După război, pentru scurt timp, suplineşte la Conservatorul din Iaşi catedra de teorie şi solfegii a profesoarei Sofia Teodoreanu, apoi, timp de patru ani îl găsim profesor la Fălticeni, unde, ca dirijor al corului interşcolar organizat de el, obţine numeroase succese şi premiul I la Concursul organizat de „Tinerimea română“ pe întreaga ţară.

Se transferă la Liceul „Gh. Şincai” din Bucureşti, în locul compozitorului Ionel Brătianu, decedat.
Pentru completarea studiilor, pleacă în 1922 la Paris, ca dirijor al corului Capelei române şi se înscrie la Schola Cantorum. Împreună cu membrii corului şi cu concursul prietenilor români din Paris, printre care se numărau Th. Rogalski, Constantin Bobescu, Mihail Vulpescu, Constantin Stroescu şi alţii, înfiinţează asociaţia corală „Hora", cu care dă numeroase concerte de muzică corală românească, mult apreciate de publicul parizian.

În 1928, Chirescu ocupă prin concurs catedra lui D. Kiriac de teorie şi solfegii de la Conservator şi preia şi conducerea asociaţiei corale Carmen.
Pentru meritele sale, i s-au acordat titlurile de „Laureat al Premiului de Stat” şi „Artist al Poporului”.
În 1962 se retrage din activitatea profesorală.
În bogata sa activitate creatoare se includ lucrări pentru ansambluri corale, cântece pentru copii, şcolari şi tineret, piese instrumentale etc.

Cântecele sale de masă, dintre care „Măreţ pământ al patriei iubite”, „Cântecul partizanilor păcii”, „Sub al păcii stindard”, „Dobrogea de aur” etc. sunt expresia directă a unei forţe mobilizatoare, iar opera lui e străbătută de puterea de viaţă. 
Este autorul a peste patru sute de piese corale, multe dintre ele având ca sursă de inspirație folclorul muzical românesc. Lucrările lui Chirescu urmăresc cel puțin trei direcții: piese didactice (aranjate pentru voci de copii), creații religioase (dintre care o parte se înscriu în genul motetului și în cel al misei) și coruri propagandistice (scrise după instalarea regimului comunist în România). Muzicologul Viorel Cosma consideră accesibilitatea, cantabilitatea și simplitatea scriiturii polifonice trei atuuri care au îngăduit ca opera compozitorului să se bucure de un mare succes la public.

Sursa text: Constanţa Călinescu, „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura Românească” Constanţ; [Biblioteca Municipală Constanţa], 1969 p. 57-58.