Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:52 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul Constantei se extinde spre periferie

ro

23 Jun, 2006 00:00 934 Marime text

# Centrul Constantei nu mai este la fel de atractiv pentru investitorii imobiliari care vor sa dezvolte ansambluri de locuinte * Cresterea preturilor terenurilor a facut ca marii investitori sa se orienteze catre zonele periferice ale orasului

Actualele cartiere de la marginea Constantei se vor transforma in cativa ani in zone centrale. Vor continua sa apara proiectele imobiliare de mari dimensiuni. Oferta de locuinte va deveni mult mai bogata in urmatorii ani. Cererea pentru constructia de noi apartamente s-a diversificat catre segmentul mediu si mediu plus, iar dezvoltatorii de proiecte imobiliare ar trebui sa se adapteze la ceea ce se solicita. Pe de alta parte, centrul Constantei nu mai este la fel de atractiv, iar investitiile se vor orienta catre alte zone, lucru valabil atat pentru dezvoltatorii de ansambluri de locuinte, cat si pentru cei care construiesc cladiri de birouri.Faptul ca centrul orasului nu mai reprezinta o zona cautata de dezvoltatorii de proiecte nu mai este o noutate. Cresterea preturilor terenurilor a facut ca acestia sa se orienteze catre alte zone. Se considera insa ca se va ajunge la o dezvoltare spectaculoasa a Constantei, in care zonele semicentrale vor avea un alt statut. Conform opiniei specialistilor, acest demicentru va forma in urmatorii cinci-sase ani centrul Constantei, iar cartiere marginase vor fi cele care se dezvolta in jurul Constantei. Daca s-ar finaliza toate proiectele anuntate, s-ar ajunge la un total de locuinte noi mult mai mare de 30.000. Pe de alta parte, aproape jumatate dintre proiectele anuntate nu au fost realizate si nici nu se vor face vreodata. Sunt multi care anunta un proiect doar pentru a fi primii. Din fericire, in ultima perioada au aparut si dezvoltatori adevarati care construiesc ceea ce anunta. Informatiile aparute pe piata cu privire la posibilitatea ieftinirii apartamentelor din blocurile vechi par sa fi deranjat foarte tare. Specialistii considera ca preturile apartamentelor vechi sunt acolo unde trebuie sa fie, iar acestea se vor majora in continuare, desi nu se va mai inregistra aceeasi evolutie spectaculoasa de pana acum un an sau doi. In acelasi context, preturile apartamentelor noi vor inregistra majorari, ca urmare a cresterilor costurilor cu materialele de constructii si cu achizitia terenurilor. Din luna decembrie si pana in prezent, materialele de constructii s-au scumpit cu 20%, ceea ce va duce automat la cresterea preturilor de vanzare a locuintelor. Reprezentantii Camerei de Comert Imobiliar din Romania apreciau, in urma cu mai putin de o luna, ca o scadere a preturilor cu 15 pana la 20% este posibila, mai ales pe piata apartamentelor vechi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii