Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:54 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ei au nevoie de ajutorul nostru

ro

03 Apr, 2009 21:34 3241 Marime text
Campania „DĂ O SPERANŢĂ"
 

Înţelegînd că viaţa este darul nostru cel mai de preţ de la Dumnezeu, trebuie să ştim că sănatatea este cea care o completează. În momentul în care citiţi aceste rânduri, viaţa a opt pesoane depinde de ajutorul fiecăruia dintre dumneavoastră.

Televiziunea Neptun TV şi Consiliul Judeţean Constanţa lansează alături de Direcţia de Sport şi Complexul comercial Tom, campania "DĂ O SPERANŢĂ" în care se vor strânge bani pentru opt persoane grav bolnave aflate în atenţia CJC. Banii se vor colecta pe parcursul a 4 săptămâni între 25.03 - 25.04.2009 în două conturi bancare (în lei şi în euro) ale Consiliului Judeţean Constanţa, deschise special pentru această acţiune umanitară. Acestea sunt:

* RO85RNCB0114032057340063 pentru RON;
* RO58RNCB0114032057340064 pentru EUR deschise la BCR Constanţa.

Suntem preocupaţi cu aşa zisele probleme ale noastre încât uităm să ne gândim la cele mai importante lucruri din viaţa noastră, prietenia şi bunătatea, ne dăm seama cât de mult greşim şi spunem că ne vom schimba, că vom fi mai buni, dar adesea ezităm. Si e trist, pentru că oamenii şi-au pierdut conceptul valorii şi nu mai au aceleaşi principii. Totuşi, pentru cei care vor să dea o speranţă semenilor care au mare nevoie de ea, pot dona bani şi prin telefon la numerele:

* 0900.900.325 (pentru a dona 5 euro/apel) şi
* 0900.900.320 (pentru a dona 10 euro/apel) numai în reţeaua Romtelecom.

Avem timp să fim noi înşine? Printr-o viaţă plină de urcuşuri şi coborâşuri, în care ni se spune cum trebuie să fim, ce trebuie să consumăm şi cum să iubim, putem oare să ne exprimăm sentimentele liber? Putem să ramînem anonimi sau putem să facem ceva deosebit. Orice sumă contează, oricât de mică. Cei opt oameni care au nevoie de încurajări dar nu numai, sunt aceştia:

* Franga Maria Mihaela, 6 ani - CNP 6030620134784 - tratament pentru "Autism, sindrom piramidoataxic";


* Coteţ Alexandru Mircea, 10 ani - CNP 1990115134191 - tratament după operaţie de drenaj şi operaţie tumoare cerebel;
* Vrăbiescu Nicoleta Alexandra, 10 ani - CNP 2990604134159 - investigaţii şi tratament pentru "anemie hemolitică autoimună cu anticorpi la cald".
* Maican Eugenia Cristina, 14 ani - CNP 2951224134161 - operaţie şi tratament pentru " leucemie acută mieloidă M1";
* Şerban Georgiana Narcisa, 16 ani - CNP 2920822134170 - tratament pentru "Tetrapareză spastică, epilepsie generalizată" si operaţie pentru "Miofibrotomia subcutanată pe etape pentru muşchiul spastic";
* Leca Ştefan Ioana, 29 de ani - CNP 2800429133939 - analize medicale si tratament pentru Astm bronşic corticodependent, TBC pulmonar secundar, fibroză pulmonară;
* Blaga Mihaela, 32 de ani - CNP 2770824133105 - tratament "Tumoră cerebrală parietală parasagital stânga infiltrativă gradul I";
* Stanciu Veronica, 41 de ani - CNP 2670922130048- analize medicale, tratament pentru LMA (leucemie mioblastica acută) - SMD ( sindrom mielodisplazic);

Pentru că se apropie sărbătoarea de Paşti, fiecare dintre noi trebuie să fie mai bun şi mai generos. Neptun TV vă învită să participaţi la emisiunea teledon "DĂ O SPERANŢĂ" sâmbătă 11 aprilie la complexul comercial TOM de la ora 14:00 şi să ne arătaţi că întradevar iubiţi viaţa. Vor fi prezente vedete de muzică, actori, medici, politicieni, sportivi şi oameni de afaceri, care vor răspunde la telefon tuturor celor care vor să facă donaţii pentru cei opt oameni bolnavi, beneficiarii banilor strânşi la teledon. Neptun TV va transmite în direct teledonul "DĂ O SPERANŢĂ" on-air şi on-line pe pagina www.tvneptun.ro.

Vă mulţumim pentru speranţa pe care le-o daţi pentru a putea trăi.

Sursa: TV NEPTUN

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii