Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:10 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSNews.ro Mircea Băsescu, anunţ alarmant - posibila lovitură pentru avocatul familiei lui Bercea Mondial, Pavel Abraham

ro

03 Jul, 2015 10:56 2217 Marime text
 
Mircea Băsescu a făcut, vineri dimineaţă, un anunţ alarmant, vorbind despre posibila lovitură pentru avocatul familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.
Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu a ajuns la Tribunalul Constanţa, unde vor fi analizate înregistrările făcute de familia lui Bercea Mondial. Rromii ar fi încercat să-şi recupereze banii de la Mircea Băsescu, care ar fi fost daţi pentru ca acesta să intervină pe lângă unii judecători, astfel încât Sandu Anghel să scape de închisoare, potrivit PSNews.ro.

Întrebat cum comentează declaraţia avocatului Pavel Abraham, potrivit căruia imaginile în cauză vor da o lovitură în acest dosar, fratele fostului şef de stat a răspuns că „poate fi o lovitură pentru el (Abraham – n.r.). Mai vorbim”.
Judecătorii vor analiza înregistrările deja cunoscute, precum şi altele pe care le are la dispoziţie instanţa, dupa ce magistraţii au acceptat  propunerea venită de la Pavel Abraham, se mai arată pe PSNews.ro.

Tot azi, tribunalul va discuta dacă se impune în continuare măsura controlului judiciar pentru Marius Constantin, Fănica şi Izaura Anghel (ginerele, soţia, respectiv fiica lui Sandu Anghel).

Articol integral pe PSNews.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii