Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știripesurse.ro Next level - Nu mai scrie «mită» pe banii de şpagă. Cum a fost prins Oprescu

ro

17 Sep, 2015 08:00 1647 Marime text
 
Marcarea banilor pregătiţi pentru flagrant de mită pare să nu mai fie o metodă atât de sigură, deoarece infractorii s-au „blindat” cu aparatură modernă de depistat substanţele fluorescente folosite de criminalişti. De aceea, ofiţerii notează seriile bancnotelor care urmează să intre în buzunarul celui şpăguit, potrivit știripesurse.ro.
 
Luarea de mită pare să fie sport naţional în România, iar exemplele o demonstrează din plin. Politicieni, reprezentanţi ai administraţiei locale, afacerişti sau oameni ai legii s-au murdărit pentru bani de-o chiftea sau pentru sume uriaşe, cu multe zeroruri.
 
Până mai ieri, metoda clasică de prindere în flagrant a şpăgarilor erau banii marcaţi criminalistic, cu substanţe fluorescente, dar pentru că infractorii s-au deşteptat şi şiau cumpărat aparatură modernă care depistează „vopselurile” incriminatorii lucrurile s-au mai schimbat.
 
Flagrant pe banii «clientului»
 
„Acum, poţi să ratezi un flagrant pentru că acela care urmează să primească mită verifică banii cu aparatură specială. Înainte să-i încaseze îi trece prin aparat şi, dacă apare substanţa, s-a terminat...”, ne dezvăluie un ofiţer sub acoperire.
 
În această situaţie, anchetatorii nu mai „colorează” banii, ci îi înseriază. Notează, într-un proces-verbal întocmit cu martoriasistenţi, seriile tuturor bancnotelor ce urmează să fie folosite la flagrant.
 
Poate dura zile şi nopţi, dar este o metodă sigură, pentru care infractorii nu au antidot. Apoi, după ce acţiunea este încheiată, banii intră fie în posesia denunţătorului - dacă flagrantul s-a făcut cu banii lui -, fie în conturile speciale ale autorităţilor, dacă suma aparţine statului.
 
„Flagrantele se pot face şi cu banii denunţătorului, şi cu cei din fondurile speciale ale anchetatorilor. Dacă procurorul decide, banii sunt păstraţi ca probă până la condamnarea definitivă a celui care a luat mită. De obicei însă, cum sumele sunt destul de mari, banii reintră în circuitul din care provin după ce sunt curăţaţi. Când e vorba de o sumă foarte mare, unitatea bancară cu care operează Poliţia trebuie anunţată cu câteva zile înainte”, au adăugat surse judiciare.
 
Oprescu a «căzut» cu bani înseriaţi
 
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat în urma unui flagrant în care au fost folosiţi bani înseriaţi. Acţiunea finalizată zilele trecute a fost declanşată în urmă cu câteva luni, când doi denunţători au bătut la poarta procurorilor anticorupţie. Tot ei au pus la dispoziţie şi banii care au fost înseriaţi, bancnotă cu bancnotă.
 
Doar că acest proces a durat aproape o zi, deoarece fiecare serie a hârtiilor cu valoare folosite la flagrant a fost trecută într-un proces-verbal pe care, la final, şi-au pus semnătura procurorul, poliţiştii care au instrumentat cazul, dar şi un martor asistent.



Integral pe stiripesurse.ro
Sursa text + foto: stiripesurse.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii