Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zamfir şi Smedescu, în lotul lărgit pentru Europene

ro

05 Nov, 2010 02:57 1647 Marime text
cs_tomis.jpgSelecţionerul naţionalei feminine de handbal, Radu Voina, a anunţat lotul lărgit pe care se va baza în pregătirea participării la turneul final al Campionatului European, competiţie care va avea loc luna viitoare în Norvegia.

Printre jucătoarele convocate de Radu Voina se numără şi două componente ale formaţiei CS Tomis Constanţa: Cristina Zamfir şi Mihaela Smedescu. Cele două sportive au participat săptămâna trecută la turneul amical de la Oradea, Trofeul Carpaţi, unde Zamfir a reuşit să înscrie şase goluri chiar în primul meci, contra Macedoniei. România va evolua la Campionatul European din luna decembrie în grupa A, având următorul program: cu Spania (7 decembrie), cu Danemarca (9 decembrie) şi cu Serbia (11 decembrie). Însă, până la plecarea în Norvegia, naţionala României mai are programată participarea la un turneu amical în Franţa (26-28 noiembrie) şi disputarea a două partide de verificare, cu echipa Germaniei (30 noiembrie - 1 decembrie).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii