Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voleiul constantean domina ierarhia interna

ro

15 Dec, 2009 01:36 1165 Marime text
volei.jpg Fanii voleiului din Constanţa pot fi mândri în acest sezon de ambele echipe (CVM Tomis, CSV 2004 Tomis) care reprezintă oraşul în prima ligă

Dacă la masculin echipa de pe litoral era obişnuită cu vârful clasamentului Diviziei A1, formaţia feminină a reuşit să urce în acest tur pe prima poziţie, depăşind în ierarhie echipe precum CSU Metal Galaţi sau Dinamo.

Astfel, cu o etapă rămasă de disputat din acest tur de campionat, CS Volei 2004 Tomis şi CVM Tomis se clasează pe primele locuri în ierarhia Diviziei A1 având toate şansele să termine anul pe aceleaşi poziţii şi după disputarea etapei viitoare. Dacă băieţii trec în acest sezon printr-o perioadă mai puţin fastă după remanierea masivă a lotului în această vară, fetele pregătite de Aleksandar Boskovic au avut o ascensiune fulminantă în acest an. Mai întâi, au reuşit să ajungă până în finala campionatului, unde s-au bătut de la egal al egal cu multipla campioană naţională, Metal Galaţi, fiind învinse însă la final, devenind pentru prima dată în istoria clubului vicecampioane naţionale. Raportul de forţe din campionat s-a schimbat după campania de achiziţii din această vară unde CSV 2004 Tomis a excelat, spre deosebire de Metal Galaţi şi Dinamo, care s-au confruntat cu grave probleme financiare. Acest lucru s-a văzut încă din debutul sezonului 2009 - 2010, echipa constănţeană reuşind să învingă Galaţiul atât în meciurile amicale cât şi în semifinalele Cupei României. Singurul complex a rămas însă Dinamo, formaţia bucureşteană fiind singura care s-a impus în faţa „sirenelor" în acest sezon, atât în finala Cupei, cât şi în campionat. În ultima etapă a turului, elevele lui Aleksandar Boskovic vor avea o misiune uşoară în deplasarea de la Focşani, unde vor întâlni „lanterna roşie" a campionatului, CSM 2004. CSV 2004 Tomis are un avans de un punct faţă de Metal Galaţi şi două de Dinamo, care are şi un meci mai puţin disputat. În schimb, campioana Club Volei Municipal Tomis, deşi se află în vârful ierarhiei interne, a avut în acest tur de campionat unele evoluţii extrem de slabe, una dintre cauze fiind şi schimbările masive survenite în această vară în lotul de jucători. Astfel, după eşecul ruşinos din campionat contra formaţiei Remat Zalău, scor 0-3, a urmat şi eliminarea inexplicabilă din şaisprezecimile Cupei CEV contra francezilor de la Montpellier. La capătul meciului retur din Hexagon, elevii lui Stelio de Rocco au reuşit performanţa să piardă avantajul de trei seturi obţinut la Constanţa şi să cedeze cu 0-4, după ce echipa la care evoluează şi Laurenţiu Lică a câştigat şi „setul de aur". Began şi compania va încheia anul cu derbiul de la Bucureşti, contra rivalei Dinamo. Un posibil succes în această partidă va mări avansul formaţiei constănţene din fruntea clasamentului, la două puncte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii