Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:04 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie pentru locul doi

ro

21 Apr, 2008 00:00 990 Marime text
1208726497.jpg

Cu doua etape inainte de finalul sezonului, HCM este favorita la ocuparea locului secund, dupa succesul de duminica

Handbal Club Municipal isi consolideaza pozitia secunda in clasament, dupa ce a invins, duminica, in derbiul rundei, formatia UCM Resita, cu scorul de 26-25, partida contand pentru etapa XXIV-a a Ligii Nationale. Formatia pregatita de Vasile Stanga si Eden Hairi a avut un inceput de repriza mai slab, preluand conducerea pe tabela abia in minutul 11, cand scorul era 4-3. Din acel moment, portarul Ionut Stanescu practic a inchis poarta, iar constantenii s-au distantat, dupa 20 de minute, la cinci goluri, scor 10-5. Pana la finalul primei jumatati, HCM si-a majorat avantajul astfel incat, la pauza, conduceau cu scorul de 13-6. In a doua parte a meciului, jucatorii pregatiti de Aihan Omer au profitat de relaxarea prematura a constantenilor si s-au apropiat, la jumatatea actului secund, la trei goluri diferenta (19-16), egaland apoi scorul la 21, dupa alte cinci minute. Pana la final, cele doua echipe au mers cap la cap, formatia constanteana reusind, in ultimele momente ale meciului, sa inscrie golul victoriei. La final a fost 26-25 pentru HCM Constanta, care, cu doua etape inainte de finalul sezonului, isi consolideaza pozitia secunda in clasamentul Ligii Nationale, la doua puncte distanta de principalele urmaritoare, UCM Resita si Stiinta Municipal Bacau. In cadrul aceleiasi etape, formatia pregatita de Ion Craciun, CSM Medgidia, a fost invinsa, pe teren propriu, de Energia Pandurii Targu-Jiu, cu scorul de 31-33, si coboara pe locul 8 in clasamentul Ligii Nationale. HCM si CSM Medgidia se vor intalni, etapa viitoare, in derbiul Dobrogei.

Convocati la echipa Muntenegrului

Antrenorul nationalei Muntenegrului, Ranko Popovici, a anuntat, vineri, lotul largit pentru dubla mansa cu nationala Romaniei, din barajul pentru Campionatul Mondial din 2009, printre handbalistii convocati numarandu-se si Miodrag Kazici (HCM Constanta) si Vladimir Kovacevici (UCM Resita). Popovici are in vedere convocarea a 27 de jucatori, dar printre acestia nu se numara si capitanul nationalei din Muntenegru, Goran Djukanovici, care, in prezent, nu are angajament la vreun club. Vladimir Kovacevici, care este antrenat la UCM Resita chiar de tehnicianul nationalei Romaniei, Aihan Omer, este convocat in premiera la nationala tarii sale. Programul de pregatire al muntenegrenilor, pana la meciurile oficiale cu Romania, prevede participarea la un turneu international in Macedonia (27-30 mai), alaturi de nationala tarii gazda, Egipt, Bosnia-Hertegovina, Brazilia si Kuwait. Meciul tur se va juca la Bjelo Polje, in 8 iunie (ora 18.00), iar returul, la Oradea, in 14 iunie (ora 11.00).

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii