Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie mare în deplasare „Lunetiştii“ de la Farul Constanţa au doborât şi ţinta Academica Clinceni

ro

30 Nov, 2015 00:00 2289 Marime text
FC Farul îşi continuă parcursul deosebit din campionat, sâmbătă învingând în deplasare una dintre contracandidatele la promovare. 
 
În etapa a 17-a a Ligii a 2-a, „marinarii“ au învins Academica Clinceni chiar pe terenul ei, ajungând la cinci meciuri la rând fără înfrângere (trei victorii şi două egaluri), interval în care au înscris 11 goluri şi au primit doar două. Scorul a fost 1-0, graţie golului realizat de Pătulea, în minutul 60. Este o victorie foarte importantă, contra uneia dintre formaţiile cu care constănţenii se luptă la promovare şi pe care o învinseseră şi în tur, cu 4-1. Goalkeeper-ul Farului, Alexandru Gudea, a ferecat din nou poarta, echipa de pe litoral neprimind gol în ultimele patru confruntări din campionat.
 
De la etapă la etapă, FC Farul capătă o poziţie tot mai solidă în bătălia pentru calificarea în play-off-ul Ligii a 2-a, fază în care primele şase clasate la finele sezonului regulat se vor lupta apoi pentru promovarea în Liga 1. „Marinarii“ s-au dovedit redutabili în confruntările cu echipele care şi-au depus şi ele candidatura la accederea în primul eşalon, contra cărora nu au pierdut. Rapidului i-au luat patru puncte din şase (victorie la Constanţa, egal în Giuleşti), iar pe Academica au învins-o de două ori. În plus, Farul a remizat în deplasare cu Dunărea Călăraşi, o altă echipă forte a întrecerii, pe care vineri o întâlnesc pe teren propriu.

Tibi Bălan - accidentat, Robert Băjan - eliminat

La Clinceni, Farul (antrenori, Constantin GacheIon Barbu şi Gică Mina) a folosit echipa: Gudea - Băjan, D. Bratu, Fl. Pătraşcu (cpt.), D. Barna - M. Ion, Ad. Ionescu, Nicorec (55 Pătulea), Milea (80 M. Rusu) - T. Bălan (16 Corcoveanu) - S. Chiţu. Refăcut în ultima clipă, Pătulea a putut juca, iar la cinci minute de la intrarea pe teren, a înscris golul victoriei, marcând din apropiere în urma centrării în faţa porţii, de pe stânga, a lui Barna, care combinase cu Corcoveanu.
 
„Am obţinut o victorie foarte importantă, contra uneia dintre echipele valoroase ale campionatului. Gazdele au jucat şi ele bine şi şi-au creat ocazii, dar Gudea a fost din nou la înălţime, ca întreaga noastră echipă, de altfel. Felicitări tuturor băieţilor!“, a declarat Constantin Gache.
 
Tibi Bălan a fost înlocuit de timpuriu, din pricina unei accidentări, iar ambele echipe au avut, pe final, câte un eliminat, Benzar (roşu direct), respectiv Băjan (în urma a două galbene) mergând mai repede la vestiare. Dintre ocaziile ratate de Farul cea mai mare i-a aparţinut lui Mihai Ion, care a trimis mingea în bară.

Laszlo Balint - „Rezultat injust după ocazii şi posesie“

Principalul Academicii, Laszlo Balint, a declarat, pe Facebook, că Farul i-a predat sâmbătă echipei sale o lecţie de pragmatism. „Este frustrant să pierzi meciuri pe care le controlezi autoritar, de la un capăt la celălalt. Este frustrant ca o echipă care nu îți e superioară la niciun capitol să te învingă de două ori, în două meciuri jucate în acest sezon. Dar, trebuie să recunosc, Farul a predat ieri (n.r. sâmbătă), la Clinceni, o lecție de pragmatism. A scăpat cu șansă la multe dintre ocaziile noastre, a avut un portar în zi de grație și a marcat un gol din cele două situații avute, gol care i-a asigurat cele trei puncte… Nu am ce să reproșez jucătorilor mei în ceea ce privește atitudinea, toți au luptat admirabil! Dar în astfel de meciuri, trebuie să ai și realizări... Or noi am ratat nepermis de mult, din situații foarte clare, și în a doua repriză am comis acele greșeli în apărare, iar Farul este genul de echipă care te taxează atunci când greșești. Nu știu dacă rezultatul meciului este just sau nu, dacă e să judecăm după raportul ocaziilor sau al posesiei, cu siguranță nu este“, a punctat Balint.

Alexandru Muscă, fost la Farul, un nou gol pentru Dacia Unirea Brăila

Celelalte patru meciuri ale etapei disputate sâmbătă s-au încheiat cu rezultatele: Rapid CFR Suceava - SC Bacău 0-3 (Hurdubei 70, 72, Vraciu 77 - din penalty, Bucovina Pojorâta - Oţelul Galaţi 4-0 (Duţică 25, S. Rus 27 - din penalty, Buhăceanu 52, M. Coman 71), Dacia Unirea Brăila - ACS Berceni 3-0 (St. Nicoliţă 19, 69, Al. Muscă 55 - din penalty), Dunărea Călăraşi - CS Baloteşti 3-0 (Saifeddine 43, L. Buş 67 - din penalty, V. Alexandru 86). Astăzi, de la ora 18.00, se joacă ultima partidă a etapei, Rapid Bucureşti - Gloria Buzău (în direct la Digi Sport 1). Ceahlăul Piatra Neamţ a avut rundă liberă. Clasament: 1. Călăraşi - 33p, 2. Rapid - 33p, 3. Brăila - 33p, 4. Clinceni - 30p, 5. Farul - 28p, 6. Bacău - 25p, 7. Suceava - 21p, 8. Buzău - 20p, 9. Berceni - 16p, 10. Pojorâta - 14p, 11. Baloteşti - 12p, 12. Oţelul - 9p, 13. Ceahlăul - 8p. În etapa următoare, ultima care se va juca în 2015, FC Farul va evolua la Constanţa, vineri, 4 decembrie, de la ora 18.00, cu Dunărea Călăraşi.
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa 1920)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii