Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

United of Manchester, pe lista SSC Farul pentru un turneu la Constanţa. Ce facem însă cu stadionul? (galerie foto+video)

ro

24 Feb, 2017 00:00 6325 Marime text
Suporter Spirit Club Farul Constanţa şi suporterii de pe litoral trag un nou semnal de alarmă în ce priveşte starea de degradare în care se află stadionul „Farul“. Fanii cer sprijinul societăţilor de construcţii din oraş, astfel încât arena din strada Primăverii să poată fi redată cât mai curând circuitului sportiv. 
 
„Nu căutăm vinovaţi, căutăm soluţii! Considerăm că este important ca toţi constănţenii şi nu numai să vadă aceste imagini (n.r. ale arenei), pentru a realiza situaţia disperată în care se găseşte în acest moment stadionul «Farul». Poate aşa mulţi dintre cei care ne întreabă când vom reveni «acasă» vor realiza că ne confruntăm cu probleme pe care nu le vom putea gestiona singuri“, este un mesaj postat pe pagina de Facebook a SSC Farul.

Bun al întregii comunităţi

Fanii spun că vor încerca să întreţină arena după puterile lor, dar s-au adresat şi societăţilor de construcţii, solicitându-le ajutorul. „Sperăm ca situaţia stadionului să se rezolve cât mai curând, indiferent de cine îl va prelua! Considerăm că este un bun al întregii comunităţi, pe care vom încerca să-l întreţinem, atât cât ne va permite situaţia financiară! Pe această cale, facem un apel către toate societăţile de construcţii din oraş să sprijine iniţiativa noastră, indiferent de contribuţie, pentru ca acest stadion să fie redat cât mai curând circuitului sportiv. Este o iniţiativă civică, ce poate aduce un capital substanţial de imagine pentru toţi cei care vor alege să se implice în susţinerea acestui proiect“, spun fanii.

Ar putea veni şi Austria Viena, şi ŢSKA Sofia

La mijlocul acestui an, SSC Farul ar dori să organizeze o întrecere internaţională, însă condiţia de bază ar fi, în primul rând, readucerea stadionului la standardele necesare pentru a găzdui o asemenea întrecere. „În această vară, ne dorim să organizăm un turneu internaţional, care va reactiva toate arenele sportive din oraş. Pe lista invitaţilor se regăsesc mai multe echipe de prestigiu, care au aceeaşi formă de organizare ca şi Suporter Spirit Club Farul: Austria Viena, United of Manchester sau ŢSKA Sofia. Vă promitem tuturor că vom reveni pe acest stadion imediat ce vom considera că întruneşte condiţiile minime pentru a găzdui competiţii sportive, fie ele şi în ligile inferioare“, se mai arată în comunicatul SSC Farul.
 
Sursa foto şi video: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii