Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:47 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou duel de foc între Eliza Samara şi Jie Li! Finala Euro 2015 se repetă astăzi în România

ro

24 Jan, 2017 00:00 3360 Marime text
Echipa naţională feminină de tenis de masă (senioare) a României dispută astăzi ultimul meci din grupa B de calificare la Campionatul European care va fi găzduit în acest an de Luxemburg. 
 
Pregătită de constănţeanul Viorel Filimon, echipa tricoloră, liderul clasamentului, întâlneşte pe teren propriu, la Bucureşti, echipa de pe locul doi, Olanda. Confruntarea se joacă, de la ora 17.00, în incinta Televiziunii Române, şi este transmisă în direct de TVR1. Meciul le prilejuieşte liderului României, constănţeanca Eliza Samara, şi olandezei Jie Li un nou duel, cele două întâlnindu-se şi în finala probei de simplu a Campionatului European din 2015, de la Ekaterinburg (Rusia), când Eliza a câştigat şi s-a încoronat regină a continentului.

„Suntem în formă şi ne dorim victoria“

Cea mai bună jucătoare din România în ultimii ani s-a impus apoi şi în fieful lui Jie Li, în meciul tur din această grupă dintre Olanda şi România, câştigat de oaspete cu 3-1. Eliza a câştigat atunci categoric, cu 3-0 (11-3, 11-6, 11-8). În momentul de faţă, clasamentul seriei preliminare este următorul: 1. România - 6p (3 meciuri), 2. Olanda - 3p (2 m), 3. Grecia - 3p (3 m). Prima clasată se califică direct la Euro, iar echipa de pe locul doi va disputa baraj.

„Suntem în formă şi ne dorim victoria. Vrem să fiţi alături de noi!“, li s-a adresat Eliza Samara fanilor, intrarea la meci fiind liberă şi făcându-se pe la poarta Pangratti, cu buletinul, până la ora 16.45. România a câştigat toate cele trei meciuri jucate până acum, în afară de Olanda, dispunând şi de Grecia, 3-0 acasă şi 3-1 în deplasare. Olanda mai are de jucat un meci după România, cu Grecia, pe 7 martie.

Băieţii joacă în Cehia 

Tot astăzi se dispută şi partida masculină Cehia - România, din grupa J de calificare la Euro. Selecţionerul României este constănţeanul Andrei Filimon (fiul lui Viorel Filimon), iar ierarhia grupei, înaintea disputei, se prezintă astfel: 1. România - 4p, 2. Cehia - 3p, 3. Turcia - 2p. Până acum, România a învins atât Cehia (3-2 acasă), cât şi Turcia (3-0 în deplasare).
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 
 
Citeşte şi:
A cucerit aurul la simplu şi alte două medalii de argint: Eliza Samara este noua regină a Europei
//www.ziuaconstanta.ro/stiri/sport/a-cucerit-aurul-la-simplu-si-alte-doua-medalii-de-argint-eliza-samara-este-noua-regina-a-europei-567095.html
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii