Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:52 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou derbi constantean

ro

07 Mar, 2006 00:00 676 Marime text

# O alta partida "tare" se anunta la orizont pentru jucatorii de la HCM * Este vorba despre derbiul local, contra formatiei CSM Medgidia, care va avea loc maine, pe terenul acesteia de la orele 17.00 * Orgoliile sunt foarte mari, fiind de ajuns sa mentionam ca actualul antrenor al Medgidiei, Ion Craciun, este precursorul lui Aihan Omer la HCM * CSM si-a creat statutul de revelatie dupa ce a incurcat multe nume mari ale campionatului si a infirmat asteptarile specialistilor, care o vedeau intoarsa rapid in Divizia A * Cel mai "fierbinte" moment dintre cele doua echipe s-a petrecut in ultima partida dintre acestea, disputata in turul campionatului la Constanta, scor 27-23 * Pe atunci, presedintele clubului oaspete a avut o izbucnire nervoasa, fiind trimis in tribune * De remarcat ca prima repriza s-a incheiat in avantaj pentru Medgidia, scor 12-11, lucru ce l-a mai reusit in acest sezon doar Dinamo, la Bucuresti

Nici nu s-au stins bine ecourile calificarii senzationale ale echipei HCM in semifinalele Cupei Cupelor la handbal, ca o alta partida "tare" se anunta la orizont pentru jucatorii constanteni. De data aceasta este vorba despre un derbi local, ce tinde sa capete traditie, in compania formatiei rivale CSM Medgidia. La doar doi ani de la promovarea CSM-ului in Liga Nationala, confruntarile dintre aceasta echipa si HCM genereaza un adevarat spectacol, si nu intotdeauna pe teren. Orgoliile sunt foarte mari, fiind de ajuns sa mentionam ca actualul antrenor al Medgidiei, Ion Craciun, este precursorul lui Aihan Omer la HCM. El este artizanul "revelatiei" CSM, pe care a dus-o in primul esalon handbalistic romanesc intr-un singur sezon (2003/2004). Tehnicianul a creat o "trupa" formata atat din tineri cat si din veterani, cum ar fi Enis Murtaza sau Florin Cazan. Medgidia si-a creat statutul de revelatie dupa ce a incurcat multe nume mari ale campionatului si a infirmat asteptarile specialistilor, care o vedeau intoarsa rapid in Divizia A. Probabil cel mai "fierbinte" moment dintre cele doua echipe s-a petrecut in ultima partida dintre acestea, disputata in turul campionatului la Constanta. Atunci, la finalul primei reprize, Murtaza a primit un cartonas rosu, ceea ce l-a facut pe presedintele clubului CSM sa aiba o izbucnire nervoasa de proportii. Mai intai, acesta a intrat pe teren si a incercat sa ii bruscheze pe cei doi arbitri, apoi si-a varsat nervii pe oficialii si presa constanteana de la fata locului. Ceea ce ar fi trebuit sa fie o sarbatoare a sportului constantean s-a transformat intr-un spectacol penibil, meciul fiind intrerupt foarte multa vreme, iar cel care a provocat incidentele a fost trimis in tribune de catre fortele de ordine. Oricum, dincolo de aceste aspecte, merita mentionat faptul ca echipa oaspete a opus o rezistenta darza constantenilor, care nu reuseau sa marcheze primul gol decat in minutul noua, dupa ce primisera deja trei. De altfel, prima repriza s-a incheiat in avantaj pentru Medgidia, scor 12-11, lucru ce l-a mai reusit in acest sezon doar Dinamo, la Bucuresti. Mustruluiti serios la pauza de catre Aihan Omer, constantenii si-au revenit din "letargie" si au facut o repriza secunda foarte reusita, castigand partida cu 27-23. Principalii marcatori ai HCM-ului au fost pe atunci Sandu Iacob si, surpriza, Ali Denis, fiecare cu cate sapte goluri, in vreme ce de la CSM s-au remarcat Mocanu (sase) si Murtaza (patru). Gazdele noastre de maine, de la Sala Sporturilor din Medgidia, se afla pe locul sapte al clasamentului ligii, avand opt victorii, doua remize si sapte infrangeri. Formatia rivala a acumulat 18 puncte, golaverajul ei fiind perfect egal, 451-451. Meciul, care va incepe la orele 17.00, conteaza pentru etapa a XVIII-a a Ligii Nationale de handbal si este de fapt o reprogramare, tinand cont ca HCM a fost angrenata la sfarsitul saptamanii trecute in cupele europene.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii