Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:11 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un jucător de la Viitorul ar putea deveni antrenorul echipei

ro

02 Sep, 2013 00:00 2021 Marime text
Rămasă fără antrenor principal, după demisia lui Cătălin Anghel, prim-divizionara Viitorul Constanţa caută în această perioadă tehnician. Noul antrenor va fi numit până la reluarea campionatului, iar una dintre variante, ca antrenor-jucător, este şi actualul căpitan al echipei, Nicolae Dică (33 de ani). „Există şi această posibilitate. Dică încă nu are calificarea necesară pentru Liga 1, dar poate primi o dispensă până îşi obţine licenţa. Gică Hagi cred că ar deveni antrenorul Viitorului doar în caz de forţă majoră şi temporar. Nu ne-am aşteptat la demisia lui Cătălin. Viitorul e un club condus de oameni echilibraţi, care nu dau afară antrenorul după primul insucces. Însă meseria de antrenor e una care consumă mult psihic. Oricum, lui Cătălin nu avem ce să-i reproşăm. Şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat la Viitorul”, a declarat Paul Peniu, preşedintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”. La amicalul de sâmbătă seară, jucat pe terenul Gloriei Buzău (Liga a 2-a), încheiat la egalitate, 1-1, Viitorul a fost condusă de pe bancă de secunzii Bogdan Vintilă şi Norbert Niţă. Pe lângă Anghel, echipa s-a despărţit şi de preparatorul fizic Ciprian Prună. La Buzău, golul Viitorului (prin care oaspeţii au deschis scorul) a fost marcat de Gavra, în minutul 20, după o pasă a lui Dică. Gloria a egalat în minutul 31. Echipa de start a Viitorului a fost: Balauru - Bejan, Emerson, Ghionea, Toşca - Cârstocea, Lazăr, Dică - Băluţă, Axente, Gavra. Au mai jucat: Buzbuchi - Hodorogea, Larie, Puţanu, Thiago, Nikolov, Mitriţă, I. Şerban, Târnovan, B. Vasile, D. Gheorghe şi Boitoş.  

Sursa foto: Academia Hagi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii