Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Umiliti si fara punctele de la TAS

ro

12 Jun, 2009 02:43 1603 Marime text

fotbal_farul.jpgTribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins memoriul depus de Farul în cazul nocturnei de la Iaşi

Ultimul meci al Farului în Liga I a fost unul pe care constănţenii nu îl vor uita prea curând. „Rechinii" au fost spulberaţi de CS Otopeni, care a realizat în acelaşi timp şi scorul campionatului, retrogradând astfel în liga secundă. 

Având încă şanse de a se mai salva de la retrogradare, „rechinii" au stat mai mult cu gândul la vacanţă decât la meciul cu Otopeni. Nici nu a început bine jocul şi gazdele au şi deschis scorul prin fostul stelist, Victoraş Iacob (minutul 5). După primirea golului, Farul a riscat mai mult pe atac pentru a reveni pe tabelă. Astfel, după primirea golului, Gerlem, Alibec şi Chico au încercat să pună în pericol poarta lui Cristi Munteanu, însă fără rezultate. În minutul 33, Rastovac a pierdut un balon la 30 de metri de poarta lui Curcă, Victoraş Iacob a recuperat şi a şutat direct în vinclu, pentru 2-0, rezultat ce s-a menţinut până la pauză. Imediat după reluarea meciului, Iacob reuşeşte „tripla". Formaţia de pe litoral mai primeşte o lovitură în minutul 52, când a rămas în 10 jucători, Alibec văzând al doilea galben. Umilinţa „rechinilor" a continuat după alte două minute, când Negru a majorat rezultatul la 4-0. În minutul 70, Pană înscrie un eurogol, după ce a expediat un şut puternic din afara careului, balonul lovind bara şi poposind în plasa porţii lui Curcă. Drăghici a stabilit rezultatul final, scor 6-0, cu un şut din careul mic. După meci, niciunul dintre tehnicienii grupării constănţene nu a vorbit cu reprezentanţii presei şi tot lotul a plecat în grabă, mai ales după ce suporterii i-au ameninţat că îi vor aştepta la ieşirea din Ploieşti pentru a le cere socoteală pentru evoluţia foarte slabă. Singurul care nu a plecat cu autocarul echipei a fost George Curcă, el mergând cu maşina, cu vărul său, Cristi Munteanu. Atunci când a trecut pe lângă reprezentanţii presei, Curcă a spus: „E cea mai mare ruşine din cariera mea. Ne-am făcut de râs pe noi, dar şi clubul. Suporterii au dreptate când ne ameninţă că ne rup picioarele".

TAS a respins memoriul

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a informat, miercuri seară, Cubul Farul Constanţa că a respins memoriul depus în „cazul nocturna" de la meciul cu Poli Iaşi, din turul campionatului, decizia oficială fiind anunţată oficial în cursul zilei de ieri. În urma deciziei TAS, locul în clasament al celor două formaţii rămâne neschimbat, astfel că ieşenii au încheiat pe poziţia a 14-a, prima care asigură salvarea de la retrogradare, cu 37 de puncte, iar Farul va evolua sezonul viitor în Liga a II-a, acumulând 30 de puncte. Dacă echipa de pe litoral nu mai avea şanse de salvare, o decizie împotriva ieşenilor ar fi putut ajuta pe Gaz Metan Mediaş, care ar fi urcat pe locul 14.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii