Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tomitanii, pe locul trei în campionat Cristian Cojocaru - „Sperăm să facem o figură frumoasă în semifinale“

ro

10 May, 2016 00:00 2773 Marime text
 

Echipa de rugby Tomitanii Constanţa care evoluează în Campionatul Naţional Under-20 a încheiat cu o victorie evoluţiile din sezonul regulat al întrecerii, trecând cu 48-24 (29-0), pe teren propriu, de CSS Bârlad.

Gazdele au punctat din opt eseuri şi patru transformări, în vreme ce bârlădenii au avut patru eseuri, dintre care două transformate. Marcatorii Tomitanilor au fost Cristian Strătilă (trei eseuri), Andrei Creţu (două eseuri), Daniel Rusu şi Cristian Lolea (câte un eseu), iar Lolea şi-a pus semnătura şi pe transformări. Al optulea eseu a fost unul de penalizare.
 

„A fost un meci fără probleme pentru noi. Copiii au arătat că există potenţial la această echipă. Mergem încrezători la semifinala de la Timişoara, unde vrem să facem o figură frumoasă şi să accedem în marea finală”, a declarat Cristian Cojocaru, antrenor la Tomitanii, care i-a remarcat în mod deosebit în acest meci pe Alexandru Alexe, Cristian Strătilă, Mihai Lămboiu şi Andrei Creţu.

 
Majoritatea componenţilor echipei constănţene sunt mai mici ca vârstă decât adversarii lor de la celelalte echipe. Chiar dacă nu vor juca în ultima rundă, Tomitanii vor încheia pe locul trei sezonul regulat, urmând a întâlni în penultimul act al competiţiei, în deplasare, ATSRCMUV Timişoara, formaţia de pe locul doi.
 
În prima fază a sezonului, Tomitanii au acumulat 20 de puncte, având patru victorii şi patru înfrângeri în opt partide. În acest moment, clasamentul este următorul: 1. Steaua - 34p, 2. Timişoara - 28p, 3. Tomitanii - 20p, 4. Bârlad - 6p. În ultima etapă, Timişoara va întâlni Steaua pe teren propriu, iar Bârlad va câştiga la masa verde meciul cu CSO Pantelimon, care s-a retras din competiţie. A doua partidă din semifinale este Steaua - Bârlad. În sezonul regulat, Tomitanii au pierdut ambele meciuri cu Timişoara, 13-18 la Constanţa şi 8-24 în deplasare.      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii