Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suporterii SSC Farul fac deplasarea în coloană de maşini şi la meciul cu Gloria Albeşti

ro

19 Apr, 2017 00:00 1746 Marime text
Liderul detaşat al Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, cu 72 de puncte (după 24 de victorii şi un eşec în 25 de meciuri), SSC Farul, susţine confruntarea din etapa a 26-a, sâmbătă, 22 aprilie, în deplasare cu Gloria Albeşti, a şaptea clasată, cu 38 de puncte. Partida a fost programată la ora 15.00.  
 
Echipa fanilor a anunţat că şi de această dată suporterii SSC Farul se vor deplasa în coloană de maşini, plecarea din Constanţa fiind programată sâmbătă, la ora 13.00, de la stadionul „Farul“. „Farişti, ne aşteaptă o nouă deplasare lungă şi frumoasă. Deplasarea se va face din nou cu maşinile personale. Vom călători spre sudul judeţului, până la Mangalia, de unde vom vira la dreapta spre Albeşti (DN 39/ E 87, DJ 391), distanţa totală fiind de aproximativ 55 de km. Facem un apel către toţi suporterii care doresc să însoţească echipa să mergem din nou în coloană, pentru a demonstra unitatea care ne-a caracterizat mereu! Cele mai importante două obiective turistice din zonă sunt Fortificaţia grecească Dealul Albeşti, satelit al Callatisului, construit acum mai bine de două milenii, şi Pădurea Hagieni, arie protejată, ce include şi un sit Natura 2000. Vă aşteptăm alături de noi, să-i purtăm pe favoriţii noştri spre o nouă victorie! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, se arată pe pagina de Facebook a SSC Farul. 

Programul şi clasamentul 

Celelalte meciuri ale etapei sunt următoarele: CS Mihail Kogălniceanu - CS Eforie, Victoria Mihai Viteazu - CS Năvodari, Ştiinţa Poarta Albă - CS Agigea, Voinţa Valu lui Traian - Unirea Topraisar, Portul Constanţa - CSO Ovidiu, Gloria Băneasa - Viitorul Fântânele, Farul Tuzla - CFR Constanţa şi Avântul Comana - Sparta Techirghiol. La seniori, clasamentul se prezintă astfel: 1. SSC Farul - 72p, 2. Fântânele - 62p, 3. Năvodari - 61p, 4. Agigea - 52p, 5. Eforie - 44p, 6. Băneasa - 43p, 7. Albeşti - 38p, 8. Ovidiu - 36p, 9. Mihai Viteazu - 35p, 10. Techirghiol - 34p, 11. Poarta Albă - 30p, 12. Portul - 24p, 13. Mihail Kogălniceanu - 24p, 14. Comana - 23p, 15. Valu lui Traian - 20p, 16. Topraisar - 19p, 17. Tuzla - 18p, 18. CFR - 16p.  
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa  
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii