Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suporterii Farului au protestat in fata stadionului (galerie foto)

ro

02 Jul, 2009 02:14 2298 Marime text
_mg_0993.jpgAproximativ 150 de suporteri ai echipei Farul s-au strâns miercuri seară în faţa stadionului într-un miting de sensibilizare a oficialităţilor locale şi oamenii de afaceri faţă de situaţia dificilă în care se află clubul în acest moment. Aceştia au arborat mai multe bannere, au aprins fumigene şi au scandat „Farul suntem noi", „Constanţa, trezeste-te, Farul se stinge!" şi „Doar pe tine mereu te am în suflet, ce mult te iubesc, Farule". După o oră petrecută în fata stadionului, suporterii au plecat spre Sala Sporturilor, unde erau aşteptati sa li se alăture alţi 200 de fani. „Încercăm să sensibilizăm Constanţa. Mulţi au spus că vor să preia echipa, dar nu a venit nimeni. Am discutat mai devreme cu un reprezentant al domnului Nedelcu şi mi-a zis că acesta este interesat să preia Farul, dar, pe moment, sunt unele piedici", a declarat  liderul suporterilor echipei constanţene, Sorin Mihăilescu. La stadion au mai fost prezenţi şi consilierul tehnic Cristian Cămui, antrenorul secund Sevastian Iovănescu şi antrenorul cu portarii, Constantin Gîrjoabă. "Deocamdată situaţia este neclară. Sper ca lucrurile să meargă spre bine dacă va veni domnul Nedelcu", a spus secundul Farului. Altfel, Gheorghe Bosânceanu negociază cu un om de afaceri bucureştean, Giani Nedelcu, pentru a-i vinde clubul însă deocamdată „tranzacţia" a rămas la stadiul de discuţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 04 Jul, 2009 11:22 150 200=350 pai cam atata lume merge si la stadion, asa ca ce va mirati ca nu baga nimeni bani in echipa ?