Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stoichita, pradat de hoti la Constanta

ro

12 Nov, 2009 01:09 1231 Marime text
mihai_stoichita.jpgDupă patronul stelist Gigi Becali, a venit rândul antrenorului roş-albaştrilor, Mihai Stoichiţă, să cadă pradă hoţilor de maşini, de data aceasta a celor din Constanţa. Automobilul tehnicianului Stelei a fost furat în noaptea de luni spre marţi, din faţa hotelului Scala din Constanţa, unde era cazat. „La ora 10.00, ieri dimineaţă, s-a făcut o plângere cu privire la furtul unei maşini parcate în Constanţa, la limita cu staţiunea Mamaia, la un hotel de acolo. Prejudiciul se ridică la 85.000 de euro. Este vorba de un BMW X6. Au fost puse filtre în tot judeţul, maşina a fost dată în urmărire pe plan naţional şi internaţional. Se pare că a fost sustrasă pe timpul nopţii", a spus Anda Drăgulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. Antrenorul stelist se afla la malul mării pentru a urmări meciul echipei a doua a Stelei cu Săgeata Stejaru, restanţă din etapa a VIII-a a Ligii a II-a. După câteva ore, Poliţia a anunţat ca a recuperat maşina furată. Peste 30 de minute s-a dovedit că maşina recuperată de poliţişti nu era a lui Mihai Stoichiţă. Până la închiderea ediţiei, poliţiştii constănţeni nu recuperaseră maşina.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii