Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul, scor de tenis cu Înainte Modelu Petre Grigoraş - „Victorie fără drept de apel. Atitudinea băieţilor, foarte bună“

ro

30 Oct, 2017 00:00 2665 Marime text
Candidată la promovarea imediată în Liga a 2-a, echipa de fotbal SSC Farul Constanţa a realizat o nouă victorie la scor în seria secundă a Ligii a 3-a, trecând sâmbătă, pe teren propriu, la Techirghiol, de Înainte Modelu, la scor de tenis, cu 6-3, în etapa a zecea a competiţiei. 
 
Pe un teren greu, gazdele au condus cu 4-0 la pauză, în urma golurilor lui Agache (4), Badea (8 - autogol), R. Stănescu (25) şi Pătulea (31), iar la scurtă vreme de la startul reprizei secunde, în minutul 50, căpitanul Alex Grigoraş a ridicat scorul la 5-0. Înainte Modelu a revenit însă pe tabelă, punctând de trei ori la rând, în minutele 55 (D. Gheorghe), 61 (Fl. Marin - din lovitură liberă) şi 86 (M. Popescu), astfel că pe final oaspeţii s-au apropiat la 3-5! Rezultatul final avea să fie însă 6-3 pentru SSC Farul, după ce Alex Grigoraş a realizat dubla în minutul 90+2.
 
SSC Farul (antrenori, Petre Grigoraş, Marian Dinu, Ion Barbu şi Gică Mina) a jucat cu: Gurău - Androne (60 Robu), Diakite, Botea (71 Vl. Suciu), Agache, I. Florea (65 Juncănaru), A. Iani, Cl. Dragu, R. Stănescu, Al. Grigoraş (cpt.), Pătulea (64 V. Şicu).
 
„A fost o victorie fără drept de apel. Am realizat o primă repriză foarte bună, după care am comis unele greşeli copilăreşti şi ne-am pierdut puţin, având o perioadă mai slabă, de vreo 20 de minute. Însă, per total, ne-am impus fără probleme şi puteam câştiga şi la o diferenţă şi mai mare. Oricum, atitudinea băieţilor noştri a fost foarte bună. Acum aşteptăm meciul cu FCSB II, o partidă dificilă, care se va juca iar pe teren sintetic, suprafaţă care nu prea ne prieşte, dar să sperăm că vom reuşi un rezultat foarte bun. Sunt mulţumit de ce am realizat până acum în campionat şi vrem să o ducem cu bine până la capăt, atingându-ne obiectivul“, a declarat Petre Grigoraş.
 
În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: FC Voluntari II - Sportul Chiscani 6-0, CSM Rm. Sărat - Metalul Buzău 1-2, Axiopolis Cernavodă - Unirea Slobozia 3-2, Agricola Borcea - CSM Olteniţa 1-1, Victoria Traian - FCSB II 1-5 şi Progresul 1944 Spartac - Delta Dobrogea Tulcea 2-1. Clasamentul este următorul: 1. Progresul 1944 Spartac - 25p (39-11), 2. Axiopolis Cernavodă - 25p (31-13), 3. Metalul Buzău - 24p, 4. SSC Farul - 23p, 5. FCSB II - 20p, 6. Unirea Slobozia - 19p, 7. FC Voluntari II - 18p, 8. CSM Rm. Sărat - 15p, 9. Înainte Modelu - 10p, 10. Delta Dobrogea Tulcea - 9p, 11. CSM Oltenița - 6p, 12. Agricola Borcea - 5p, 13. Sportul Chiscani - 1p, 14. Victoria Traian - 0p.
 
Partida FCSB II - SSC Farul se joacă vineri, 3 noiembrie, de la ora 14.00. În aceeaşi rundă a 11-a, Axiopolis Cernavodă evoluează în deplasare cu Delta Dobrogea Tulcea, sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 14.00.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Marius Fotescu, trei goluri în victoria lui Axiopolis cu Unirea Slobozia. Echipa din Cernavodă a revenit de la 0-2!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii