Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE SSC Farul a aflat cu cine va juca la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a şi ordinea meciurilor

ro

31 May, 2017 13:20 7117 Marime text
Campioana Ligii a 4-a constănţene de fotbal, SSC Farul, va întâlni în barajul pentru promovarea în Liga a 3-a echipa care va câştiga campionatul judeţului Tulcea, care va fi desemnată pe 11 iunie.

La momentul de faţă, s-au disputat semifinalele campionatului (prima manşă): Delta Stars - Şoimii Topolog 2-2 (oaspeţii au depus însă contestaţie) şi Pescăruşul Sarichioi - CSM Delta Aegyssus 3-0 (neprezentare). Returul în ambele întâlniri va avea loc duminică. Cine va avea câştig de cauză în cele două dispute va disputa apoi finala (într-o singură manşă, pe stadionul Delta), iar echipa învingătoare se va duela apoi cu SSC Farul Constanţa. 

Barajul se va disputa în dublă manşă, pe 17 iunie, la ora 18.00 (turul), şi pe 24 iunie, de la ora 17.30 (returul), urmând a se stabili cine va găzdui prima manşă şi cine al doilea meci. 

UPDATE: Turul barajului se va disputa pe terenul echipei tulcene, iar returul la Constanţa. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii