Spectatori beţi, care cădeau peste tuşieri Cel mai vechi arbitru constănţean va oficia cu banderolă albă pe mână

Dumitru Mihal va împlini peste câteva zile 43 de ani şi are carnet de „cavaler” de la începutul lui 1991. Nu şi-a declarat indisponibilitatea, precum unii dintre colegii săi, dar susţine o parte dintre revendicările lor
 
Născut pe 1 noiembrie 1970, Dumitru Mihal a devenit arbitru la 20 de ani şi trei luni. De atunci, a fost etapă de etapă pe terenurile din judeţul Constanţa, cu excepţia unei întreruperi de şase ani şi jumătate, când implicarea într-o afacere i-a răpit tot timpul. Pentru Mihal arbitrajul e un hobby, iar fotbalul o bucurie.
 
Constănţeanul Dumitru Mihal este cel mai vechi arbitru în activitate din fotbalul local, obţinând carnetul pe 4 februarie 1991. Mihal nu are însă cea mai mare vechime, la acest capitol conducând asistentul FIFA Aurel Oniţa (44 de ani), cu 19 ani neîntrerupţi în calitate de „cavaler”, după ce a devenit arbitru în 1994. Oniţa este urmat de Cătălin Toader (34 de ani), din Năvodari, care arbitrează de 18 ani fără pauză. Dumitru Mihal are aproape 16 ani şi jumătate de activitate şi spune că, fizic, face faţă în continuare, dovadă fiind testele pe care şi le ia fără probleme.

Actualul arbitru de categoria 1 a fost şi fotbalist, evoluând, ca fundaş stânga sau extremă stânga, la juniorii Farului, unde l-a avut antrenor pe Constantin Tâlvescu şi colegi, printre alţii, pe Cătălin Mirea, Mituş Barzecu şi Dumitru Palade. A jucat şi la SNC, iar în anul 1989 s-a lăsat de fotbal, întrucât nu îi mai permitea timpul. „Fotbalul este o relaxare pentru mine. Am până acum vreo 700 de meciuri oficiale la care am fost delegat, de la copii până la seniori. Am oficiat şi oficiez şi la old-boys (am contabilizat până acum cam 200 de partide), dar şi în amicale. Fotbalul trebuie să fie o bucurie pentru toţi cei implicaţi, jucători, conducători, arbitri şi spectatori şi toţi trebuie să contribuim la aceasta”, spune Dumitru Mihal, care este un pasionat al fenomenului fotbalistic: merge la meciurile Farului, urmăreşte cât de multe partide poate la TV, studiază istoria fotbalului. În ultimii trei-patru ani, de la aproape toate disputele la care participă are poze cu el în brigadă, pe care le ţine în albume.
 
„Unele lucruri nu se pot face peste noapte”
 
În conflictul dintre o parte a arbitrilor locali şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa, Dumitru Mihal are o poziţie cumva de mijloc. Nu şi-a declarat indisponibilitatea, însă a spus că, începând cu etapa din acest week-end, la partide va purta pe braţ o banderolă albă, ca semn că susţine o parte dintre revendicările colegilor săi. „Arbitrii ar fi trebuit să urmeze nişte paşi până la a-şi declara indisponibilitatea. Să fi avut o discuţie cu toţi cei implicaţi. În privinţa cererilor «cavalerilor», sunt de acord că în fotbalul judeţean e loc de mai bine.

De exemplu, să fie organe de poliţie la meciuri ori toate terenurile să aibă garduri împrejmuitoare. Însă majoritatea echipelor sunt susţinute de Primării, care nu au bani. Unele lucruri nu se pot face peste noapte. O altă problemă ridicată e cea a baremelor de arbitraj. Dar trebuie avut în vedere şi că o persoană oarecare, la un salariu minim pe economie, câştigă 35 de lei pe zi, muncind opt ore, pe când un arbitru ia 45 - 50 de lei pe zi, pentru două ore. În fotbalul local, ca arbitru, trebuie să dai dovadă de maleabilitate şi flexibilitate. E adevărat, unii jucători sunt lipsiţi de respect şi de fair-play, însă nu putem să-i educăm noi. Eu nu am luat niciodată bătaie la meciuri. Poate am şi ştiut să vorbesc cu fotbaliştii. În afară de spectatori beţi, care cădeau peste noi când eram la tuşă, probleme mai grave, de genul agresiunilor fizice, nu am avut. Echipele şi jucătorii trebuie respectaţi şi luaţi ca atare”, punctează Dumitru Mihal, care trăieşte din câteva activităţi liberale.
 
Le apreciază pe colegele de breaslă
 
Arbitrul de 42 de ani se bucură de sprijinul familiei, care îi înţelege pasiunea pentru sportul-rege. Dumitru Mihal are o fată, Bianca, de 11 ani şi jumătate, căreia îi face plăcere să se uite la meciuri. „A făcut şi sport, volei şi gimnastică ritmică. Să vedem ce îi va rezerva viitorul în continuare. Poate îi va plăcea arbitrajul, cine ştie. Eu le apreciez pe colegele mele de breaslă pentru curajul de care dau dovadă în acest sport, care este văzut de mulţi drept unul exclusiv al bărbaţilor. Una dintre ele este Mădălina Gherghi, din Poarta Albă”, mai spune Dumitru Mihal.