Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:49 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sorin Mihăilescu s-a autosuspendat din funcţia de membru al Comitetului Director al SSC Farul

ro

20 Apr, 2017 16:00 4399 Marime text
Marcel Lică, preşedintele executiv al SSC Farul Constanţa, a declarat astăzi că Sorin Mihăilescu s-a autosuspendat, pentru o perioadă, din funcţia de membru al Comitetului Director al clubului.

„Fac acest anunţ, la rugămintea lui Sorin Mihăilescu. Trece printr-o perioadă mai puţin fastă din punct de vedere familial şi profesional. S-a încărcat foarte mult, are un stres destul de mare şi a cerut un moment de răgaz. A spus că o perioadă vrea să stea deoparte, să-şi reîncarce bateriile. Respectăm decizia sa şi sperăm că va reveni repede alături de noi. Să nu uităm că e un suporter înflăcărat, un om care stă la baza formării acestui club. Ştiţi de unde am plecat, de la zero, şi s-a muncit foarte mult. Sorin Mihăilescu nu e supărat de ceva, iar hotărârea pe care a luat-o nu are legătură cu discuţiile care s-au purtat cu Gică Hagi şi cu alţi conducători ai FC Viitorul“, a precizat Marcel Lică.

Lider detaşat al Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul joacă sâmbătă, de la ora 15.00, în deplasare cu Gloria Albeşti. La această partidă, fundaşul Iulian Răvoiu va fi apt de joc, revenind după o accidentare. „Sunt nerăbdător să-mi ajut din nou echipa. Nu cred că vom avea probleme la Albeşti. Vrem să câştigăm campionatul cu patru - cinci etape înainte de finalul campionatului“, a spus Iulian Răvoiu.

Marcel Lică a precizat că l-a bucurat rezultatul meciului cu CS Mihail Kogălniceanu (1-0 pentru SSC Farul), nu însă şi jocul învingătorilor. „Poate că a intervenit o oarecare automulţumire, ţinând cont de distanţa mare care ne desparte de celelalte echipe. Totuşi, cred că jocul mai puţin reuşit a fost un accident, iar băieţii se vor concentra în continuare“, a spus Marcel Lică, potrivit căruia e posibil ca SSC Farul să nu poată juca pe terenul Voinţa toate meciurile pe care le mai are de disputat pe teren propriu în acest sezon, din pricina schimbării suprafeţei de joc. Variante sunt arenele ITC şi Farul.  

„Ne interesează să ne câştigăm toate meciurile. Poate că după această etapă ne vom distanţa şi mai mult. Gloria Albeşti e o echipă bună, agresivă, care joacă bine acasă. Nu ar mai trebui să mai facem însă niciun pas greşit până la final“, a spus şi Gică Mina, antrenor la SSC Farul.    
    
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii