Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:59 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Simona Halep o întâlneşte astăzi pe Caroline Wozniacki la Turneul Campioanelor

ro

25 Oct, 2017 00:00 528 Marime text

Constănţeanca Simona Halep, liderul clasamentului mondial în tenisul feminin, susţine astăzi al doilea meci din grupa roşie a Turneului Campioanelor de la Singapore. 
 
Simona o întâlneşte de la ora 14.30 (în direct la Digi Sport 2) pe daneza Caroline Wozniacki (6 WTA). Ambele sportive au câştigat meciul de debut şi se află pe primele două poziţii în ierarhie. După meciul Halep - Wozniacki, urmează a doua dispută a zilei din grupă, în care se vor întâlni învinsele celor două din prima rundă, Caroline Garcia (Franţa, 8 WTA) şi Elina Svitolina (Ucraina, 4 WTA).
 
După prima etapă, clasamentul arată astfel: 1. Caroline Wozniacki (2-0), 2. Simona Halep (2-0), 3. Caroline Garcia (0-2), 4. Elina Svitolina (0-2). „Am jucat de multe ori contra Carolinei. Este constantă, nu greşeşte mult şi aleargă bine. Trebuie să mă concentrez şi să fiu tare pe picioare. Cea mai bună va câştiga. Trebuie să cred în şansa mea“, a declarat Simona Halep, înaintea partidei de astăzi, care va fi a şasea dintre cele două jucătoare.
 
Daneza conduce cu 3-2 la numărul de victorii, dar ambele succese ale Simonei au venit pe hard. „Pe această suprafaţă, jocul meu e puţin mai agresiv decât al ei“, arată Halep. „Simona este o adversară dificilă, returnează multe mingi şi ştie cum să treacă din defensivă în ofensivă. Voi încerca să rămân agresivă şi să-mi fac jocul“, a spus Wozniacki. Cu o victorie contra danezei şi un joc al rezultatelor favorabil, Simona Halep se poate califica în semifinale de astăzi, înaintea meciurilor din ultima etapă.

Prima jucătoare calificată în semifinale este Karolina Pliskova (Cehia, 3 WTA), care, ieri, în grupa albă, a realizat a doua victorie, 6-2, 6-2 cu Garbine Muguruza (Spania, 2 WTA). Tot ieri, Venus Williams (SUA, 5 WTA) a învins-o cu 7-5, 6-7, 7-5 pe Jelena Ostapenko (Letonia, 7 WTA) și a scos-o din cursă. Venus păstrează șanse pentru accederea în semifinale. Clasamentul grupei albe este următorul: 1. Karolina Pliskova - 4-0, 2. Garbine Muguruza - 2-2, 3. Venus Williams - 2-3, 4. Jelena Ostapenko - 1-4.

Sursa foto: captură Digi Sport 

Ti-a placut articolul?

Comentarii