Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep, învinsă la Wimbledon „Mai am mult de jucat şi mi se vor mai ivi şanse să devin lider mondial“

ro

13 Jul, 2017 00:00 2431 Marime text
Cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, a ratat şi la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, ca şi la Roland Garros, şansa de a deveni lider mondial

În ambele situaţii, o victorie (în finală - în capitala Franţei, în sferturi - la Londra) i-ar fi asigurat poziţia de lider mondial, dar constănţeanca a cedat de fiecare dată, deşi s-a aflat foarte aproape de a câştiga. A doua jucătoare a lumii şi cap de serie numărul doi la Wimbledon, Halep a pierdut în sferturi în faţa Johannei Konta, din Marea Britanie, a şasea favorită.
 
După cum o arată şi scorul, 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4, meciul a fost foarte echilibrat. Simona Halep a jucat la un nivel ridicat, iar în setul doi, a avut 5-4 în tie-break şi două servicii pentru a câştiga partida, cu 2-0 la seturi! Konta a revenit însă senzaţional, s-a impus ea în tie-break, iar în setul decisiv a fost mai curajoasă, şi-a asumat mai multe riscuri şi a avut câştig de cauză.

„Rămân cu multe lucruri pozitive din acest meci“  

„S-a jucat un tenis foarte bun, de un nivel înalt. Am fost foarte aproape de victorie, în tie-break. Poate ar fi trebuit să servesc puţin mai bine şi mai tare. Totul a fost OK, rămân cu multe lucruri pozitive din acest meci. Cred că a fost una dintre cele mai bune partide ale mele pe iarbă, dacă nu cea mai bună! Konta a jucat însă şi ea foarte bine şi a meritat să câştige. Poate a jucat acum cel mai bun tenis al ei, aşa cum au făcut-o jucătoarele care m-au învins în ultima perioadă“, a declarat Simona Halep, care, după turneul de la Wimbledon, a postat pe Instagram următorul citat, de pe citatecelebre.net: „Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf“.

Jelena Ostapenko, învinsă în 74 de minute

Dacă o învingea pe Johanna Konta, Halep o întâlnea în penultimul act pe americanca Venus Williams (favorita 10), care a trecut în sferturi de campioana de la Roland Garros, Jelena Ostapenko, scor 6-3, 7-5, după 74 de minute de joc. Cealaltă semifinală de la Wimbledon este Garbine Muguruza (Spania, cap de serie 14) - Magdalena Rybarikova (Slovacia, 87 WTA). Noul lider mondial va fi, de luni, Karolina Pliskova (Cehia, 3 WTA), care o va detrona pe Angelique Kerber, din Germania, eliminată în turul doi la Wimbledon.

Priveşte înainte

„Nu ştiu cum e să fii numărul 1 în lume, încă nu am ajuns în această poziţie. E frumos să fiu în top 10 de atâta timp, sunt satisfăcută de această performanţă a mea. Sigur, unul dintre obiectivele mele e să devin lider mondial. Am avut la Wimbledon o altă şansă şi am fost aproape. Însă nu mă afectează foarte mult, întrucât mai am mulţi ani de jucat şi mi se vor mai ivi şanse. Trebuie să muncesc în continuare. Privesc înainte, nu înapoi“, a precizat Halep.

„Ultimul punct ar fi trebuit rejucat“

Dacă, la meciul de Fed Cup România - Marea Britanie, de la Mamaia, Johanna Konta s-a plâns de manifestările publicului şi ale lui Ilie Năstase (căpitanul nejucător al echipei tricolore), de această dată a fost rândul Simonei să reclame o situaţie, la ultima minge a meciului, când un strigăt din tribună a deranjat-o pe româncă, iar Konta a finalizat lejer şi a câştigat meciul. „Ar fi trebuit rejucat acest punct“, a spus Simona, care s-a arătat nemulţumită şi de faptul că, după setul doi, pe care l-a câştigat, Johanna Konta a întârziat la vestiare.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii