Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:23 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Simbol al echipei Farul Constanţa S-au scurs trei ani de la moartea lui Constantin Muşat

ro

15 Aug, 2017 10:17 1305 Marime text
S-au scurs trei ani de la moartea fostului mare rugbyst Constantin Muşat, fost internaţional al României şi multiplu campion naţional cu formaţia Farul Constanţa.

Acesta s-a stins din viaţă, la vârsta de 64 de ani, la Constanţa, acolo unde a fost şi înmormântat.

„Am făcut şi junioratul împreună. Era născut la Bucureşti, dar se stabilise la Constanţa, după ce a ajuns la Farul, în 1973. Locuia la Lumina. A fost un rugbyst de mare valoare, unul dintre jucătorii emblematici ai clubului. Juca pilier sau în linia a II-a. Clubul nostru este alături de familia îndoliată, căreia îi transmite sincere condoleanţe. Dumnezeu să îl odihnească în pace!“, declara, la mijlocul lunii august 2014, fostul international şi rugbyst al Farului Florian Constantin, la acea dată preşedinte al RCJ Farul.
 
„Titi Muşat a fost adus la Constanţa de antrenorul Constantin Naca, care l-a şi cununat. A fost un rugbyst cu calităţi remarcabile. Un sportiv şi un om excepţional, un bun familist. Am numai vorbe de laudă despre el. Coleg desăvârşit, ştia să unească foarte bine colectivul, acţiona ca un liant în cadrul echipei. A cucerit trei titluri de campion naţional cu Farul“, a spus şi un alt fost rugbyst de la Farul, Cornel Vasile, în prezent antrenor la Clubul Sportiv din Mihail Kogălniceanu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii