Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:45 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serbarea de final de an Rugbyştii campioni şi Liviu Andrei Cocoş, premiaţi la Cumpăna (galerie foto)

ro

14 Dec, 2015 00:00 3027 Marime text


Primăria comunei Cumpăna, în colaborare cu Asociaţia Sportivă Victoria Cumpăna si cu Asociaţia Judeţeană de Rugby Constanţa, a organizat sâmbătă, la Sala de sport „Elena Frîncu“ din localitate, serbarea de Moş Crăciun.
 
În cadrul evenimentului, au fost premiaţi rugbyşti merituoşi de la AS Victoria Cumpăna, pregătiţi de antrenorul Florin Băcioiu, care, în acest an, au devenit campioni naţionali la categoriile de vârstă Under-10 şi Under-12. Primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, şi viceprimarul Florin Neagu au ţinut în mod special să-l invite la festivităţi şi pe Liviu Andrei Cocoş, băiatul de 14 ani din Constanţa care luptă de un an cu leucemia. Liviu Andrei a fost premiat pentru curajul şi puterea de care dă dovadă în bătălia cu nemiloasa boală.

Mariana Gâju va propune ca Florin Băcioiu să fie declarat antrenorul anului



Toţi copiii au primit din partea organizatorilor echipament sportiv. A fost prezentă şi Elena Frîncu, fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, cetăţean de onoare al comunei Cumpăna, care le-a oferit micilor rugbyşti ciocolată şi bomboane. De asemenea, copiii au primit echipament sportiv şi de la ACS Rugby Team Constanţa (preşedinte, Florian Constantin).
 
Primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, a subliniat că încearcă din toate puterile să găsească sponsori pentru turneul de anul viitor din Germania. Totodată, Mariana Gâju va propune Consiliului Local Cumpăna ca Florin Băcioiu să fie declarat antrenorul anului.
 
Petrecerea a continuat apoi cu pizza, tort, suc, prăjituri şi colinde. La festivitatea de final de an au participat şi părinţi şi rude ale micilor rugbyşti, dar şi alte oficialităţi.

Tricouri cu mesajul „Curaj, Liviu Andrei!“



Echipa de rugby Rechinii Constanţa a demarat o amplă campanie umanitară pentru Liviu Andrei Cocoş, la care a aderat şi comuna Cumpăna. „Andrei a fost îndrăgit de toţi copiii, la festivitatea de sâmbătă. Mulţumim antrenorului Florin Băcioiu şi autorităţilor locale. Moş Crăciun a adus cadouri pentru micii jucători, dar şi pentru Andrei, care, printre altele, a primit un echipament de rugby, o insignă cu sigla clubului şi o minge de joc purtând semnăturile campionilor. Totodată, la festivitate, părinţii rugbyştilor au îmbrăcat tricourile cu mesajul «Curaj, Liviu Andrei!», cu care au ieşit pe teren rugbyştii, în deschiderea evenimentului caritabil din 5 decembrie, de pe stadionul de rugby «Mihai Naca» din Constanţa. Vă mulţumim pentru continuarea campaniei de susţinere!“, se arată pe pagina de Facebook a formaţiei de old-boys Rechinii Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii