Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:56 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seamănă leit cu starul brazilian Sosia lui Neymar străluceşte în curtea Farului (galerie foto)

ro

19 Nov, 2012 02:43 9147 Marime text

neymar11.jpgAndrei - Daniel Sescioreanu este un tânăr promiţător, care, pe lângă faptul că e prieten bun cu mingea, face senzaţie şi prin înfăţişarea sa

În vârstă de 19 ani, jucătorul de bandă stângă îşi face freza precum atacantul lui FC Santos şi se îmbracă la fel ca el. Chiar şi antrenorul Alin Artimon îl strigă la antrenamente „Neymar".

Sosia celebrului internaţional brazilian Neymar da Silva Santos Junior este din Constanţa şi joacă fotbal la FC Farul. Numele său - Andrei-Daniel Sescioreanu, un tânăr de 19 ani, extrem de promiţător, care îşi aşteaptă şansa şi visează să îmbrace tricoul alb-albastru în Liga 1. „Neymar este idolul meu. Într-adevăr, semăn bine cu el, cu jocul e mai greu. Îmi place atât de tare brazilianul încât şi-n viaţa de zi de zi încerc să-l copii. Port multe şepci la fel ca el şi am o freză apropiată de a sa. Înainte, aveam părul şi mai mare, exact ca Neymar, acum m-am mai liniştit", declară Andrei, care aduce şi prin tenul măsliniu cu vârful lui FC Santos. Dacă Neymar este idolul său ca fotbalist, cei pe care-i admiră în mod deosebit ca fundaşi stânga (postul său) sunt internaţionalii Marcelo (Real Madrid) şi Federico Balzaretti (AS Roma). „De Marcelo îmi place mai mult. Şi Balzaretti e bun, dar jucătorul lui Real e mai tehnic, mai pe gustul meu", arată Andrei.

neymar.jpgFotbalistul Farului se bucură de un sprijin moral deosebit la fotbal şi din partea iubitei sale, Mădă Moşoianu (18 ani), o elevă cu rezultate deosebite, de la Liceul Teoretic Ovidius. Cei doi alcătuiesc o pereche extrem de reuşită, sunt tineri şi frumoşi, se iubesc mult şi nu se văd în restul vieţii decât unul alături de celălalt. Sunt împreună de doi ani şi trei luni. Mădă este în clasa a XII-a, iar după ce termină studiile liceale vrea să urmeze la facultate Jurnalistica. În plus, este un foarte bun şi căutat make-up artist. Pe lângă ţinutele sale a la Neymar, lui Andrei Sescioreanu îi mai vine bine şi cu cămaşă şi papion. A participat costumat aşa la mai multe petreceri şi evenimente şi mereu a fost admirat. Inclusiv la nunta surorii celui mai bun prieten al său, Sorin Armeanu, unde a făcut parte din gaşca celor care au furat mireasa.

E frustrant, chiar îngrozitor că nu joacă

Pe plan sportiv, Andrei Sescioreanu se înscrie în rândul tinerilor de mare viitor cărora, din păcate, nu li s-au dat şanse multe la Farul. A început fotbalul în jurul vârstei de şapte ani, la grupa lui Mihai Turcu, iar la 15 ani Florin Motroc l-a luat la Farul II, în Liga a III-a, unde a prins toate meciurile dintr-un retur. Calităţile sale l-au determinat apoi pe Gică Butoiu să-l convoace la echipa mare, la Liga a II-a, iar în ultimul meci dintr-un campionat, pe fondul unei lipse de efectiv, a făcut parte din lot la meciul din deplasare cu Gloria Buzău (1-5), unde nu a debutat însă. Când antrenor la Farul a venit Ioan Sdrobiş şi a adus o sumedenie de jucători, lui Andrei i s-au închis porţile primei formaţii. A rămas doar la juniori (mai avea doi ani până la seniori), unde a lucrat cu Cristi Şchiopu, tehnician care l-a ajutat foarte mult şi căruia îi e recunoscător. Revenirea ca principal la echipa mare a lui Gică Butoiu a însemnat rechemarea lui Andrei, care a şi debutat în tricoul primei formaţii a Farului, cu Dunărea Galaţi, a prins o repriză cu FC Snagov şi o altă partidă cu Brăila. Următorii antrenori însă, Marian Pană şi Viorel Tănase, nu au contat pe el, invocând lipsa de experienţă. La Pană a jucat în amicale, dar la oficiale nu a prins decât lotul în două-trei meciuri, în rest evoluând la juniori. Cu Tănase nici măcar atât. A fost împrumutat la Unirea Slobozia, la Liga a III-a. Stagiul i-a folosit însă. A promovat în Liga a II-a, însă noul principal, Marin Dună, nu îl avea în vedere ca titular. Aşa s-a reîntors la Farul, primind şi promisiunea că, în sfârşit, se va pune bază pe el. Însă tot nu joacă, mai mult, nu e nici măcar legitimat. Astfel că doar se antrenează cu echipa mare şi cu grupa de elită a lui Alin Artimon, care, la pregătire, nu îl strigă „Sescioreanu", ci „Neymar". Pentru Andrei, la vârsta sa, e frustrant, chiar îngrozitor, să nu joace. A pierdut deja jumătate de an. Postul său de bază e cel de fundaş stânga, dar poate evolua şi mijlocaş stânga, şi mijlocaş central. Având în vedere tehnicitatea sa, Artimon îl vede mijlocaş, chiar şi atacant. Andrei suferă în tăcere şi îşi aşteaptă şansa, aşa cum au primit-o Coteanu şi Berti Nicola, colegi cu el la grupa de juniori, care acum joacă la echipa mare. Nu are nevoie nimeni de un tânăr ca el, cu foame de joc şi dornic de performanţă?

Sursa foto: Facebook

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • flocea 19 Nov, 2012 04:52 Un singur antrenor vad ca a incercat sa faca ceva din spusele tale , Florin Motroc ! Pacat ca a plecat de la Farul ! Insa , capul sus , caci nu se stie niciodata cind va iesi soarele si pe strada ta ! Numai bine ! Intr-adevar sunteti o pereche foarte reusita , insa NU RENUNTA LA FOTBAL ! cE POATE SA-TI ADUCA FOTBALUL , nu-ti poate DA NIMENI IN LUME !
  • Mierla 19 Nov, 2012 00:12 Sa puna si el articolul asta in rama si pe urma la munca, ca vede si el ce grea e viata in Romania.