Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sala Sporturilor va gazdui in premiera un meci de Champions League

ro

13 Oct, 2004 00:00 726 Marime text

Organizatorii au de furca

Prevederile internationale sunt deosebit de riguroase, iar nerespectarea lor atrage sanctiuni pecuniare cuprinse intre 7.000 si 30.000 de euro * Potrivit EHF, la masa presei din Sala Sporturilor ar trebui sa existe cate un laptop pentru fiecare jurnalist sportiv

Campioana en-titre a Romaniei la handbal masculin va disputa sambata aceasta primul meci pe teren propriu din cadrul grupelor Champions League, adversara sa urmand sa fie vice-campioana Spaniei, FC Barcelona. Este pentru prima data in istoria orasului Constanta cand gazduieste un meci de handbal de o asemenea importanta si din acest motiv emotiile organizatorilor (in principal Directia Judeteana pentru Sport) sunt foarte mari. Desi HCM a mai jucat sezoanele trecute in cupele europene, Champions League este o intrecere pentru care European Handball Federation (EHF) a emis reguli speciale, care trebuie respectate de catre partile implicate. Modul de organizare a acestui meci a fost principala tema a unei conferinte de presa desfasurate ieri dimineata la restaurantul "Sport" din Constanta. La intalnirea cu reprezentantii mass-media a fost prezent si un reprezentant al FRH, presedintele Colegiului Arbitrilor, Jean Mateescu. Acesta a fost delegat de catre presedintele FRH, Cristian Gatu sa sprijine Directia pentru Sport a Judetului Constanta la organizarea partidei de sambata, asigurand astfel respectarea prevederilor EHF. Directorul DSJ a declarat ca din Comisia de Organizare fac parte reprezentanti ai Politiei, Jandarmeriei, Serviciului de Ambulanta (parteneri) etc, care vor avea grija sa contribuie la desfasurarea fara incidente majore a acestui eveniment. Acesti parteneri vor intocmi in limba engleza cate un raport care va cuprinde planurile de actiune ale fortelor desfasurate in teren. Acestea vor fi inmanate reprezentantilor EHF, care le vor analiza cu atentie. Regulamentul EHF privind organizarea meciurilor de Champions League este unul riguros, iar nerespectarea sa de catre organizatori poate atrage sanctiuni pecuniare. Valoarea amenzilor poate varia de la 7.000 euro la 30.000 euro. De asemenea, daca o echipa calificata in grupe nu se prezinta la meciuri, ea poate primi o amenda de pana la 200.000 euro. Un singur exemplu in ceea ce priveste standardul acestor conditii este graitor: la masa presei, fiecare jurnalist sportiv trebuie sa beneficieze de un laptop si de alte mijloace de transmitere in timp util a informatiilor de la fata locului. Din nefericire, este greu de crezut ca aceasta conditie va putea fi indeplinita. Exista insa alte conditii cerute de EHF pe care organizatorii constanteni spera sa le rezolve pana la ora partidei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii