Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rănit în accidentul cu 14 victime Handbalistul Andrei Botezatu, din Năvodari, a transmis un mesaj pe Facebook

ro

20 Nov, 2015 00:00 2410 Marime text


Tânărul handbalist din Năvodari Andrei Botezatu, rănit în gravul eveniment rutier în care a fost implicat microbuzul ce transporta echipa CSU Târgovişte, a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook.
 
„Vă mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au transmis un mesaj şi un gând bun. Înseamnă mult pentru mine. Sunt mai bine, am ieşit de la terapie intensivă. Sincere condoleanţe pentru colegii şi prietenii care nu mai sunt fizic printre noi. Vor rămâne veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să-i odihnească!“, a postat Andrei Botezatu pe reţeaua de socializare. „Să te faci bine, frate, şi să fii acelaşi Bote pe care îl ştim toţi, mereu cu zâmbetul pe buze!“, „Suntem alături de tine şi te susţinem ca de obicei!“ sau „Multă sănătate şi însănătoşire grabnică, Andrei!“, au fost trei dintre mesajele prietenilor.     
 
Component al echipei din liga secundă CSU Târgovişte, la care s-a transferat de curând de la HC Farul Constanţa, Andrei Botezatu se întorcea alături de colegii săi de la meciul susţinut în deplasare, în etapa a noua a Diviziei A, cu CS de la Alpinism la Turism Vicov Bucovina, partidă pe care dâmboviţenii o pierduseră cu 27-35. Accidentul a avut loc seara, la ieşire din Rm. Sărat. Microbuzul care transporta formaţia ar fi oprit pe dreapta, pentru remedierea unei defecţiuni la motor, iar un autocamion încărcat cu cherestea, care nu ar fi observat maşina, a lovit-o violent şi s-a răsturnat peste ea. Trei handbalişti au murit, iar alte 11 persoane (sportivi, antrenorul echipei şi şoferul microbuzului) au fost rănite.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii