Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Constanţei Simona Halep scrie istorie la Australian Open

ro

21 Jan, 2014 00:00 1399 Marime text
Performanţă deosebită realizată la Australian Open de jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep. Ieri dimineaţă, sportiva de 22 de ani, locul 11 în lume şi cap de serie numărul 11, a câştigat partida cu sârboaica Jelena Jankovic (nr. 8 la AO), din optimile întrecerii de simplu, scor 6-4, 2-6, 6-0, calificându-se în sferturile de finală. Accederea în această fază reprezintă cea mai bună performanţă din cariera Simonei de până acum într-un turneu de Grand Slam. „Am început meciul nervoasă, dar am jucat bine până la urmă în primul set. În al doilea m-am simţit obosită. Nu ştiu de ce, dar energia mea a avut un nivel foarte scăzut. În setul trei mi-am spus că nu am nimic de pierdut şi să fiu agresivă, ceea ce am reuşit”, a declarat Simona Halep.

În partida următoare, constănţeanca o va întâlni, mâine dimineaţă, pe slovaca Dominica Cibulkova, a 20-a favorită, care a scos-o surprinzător din competiţie, după 3-6, 6-4, 6-1, pe rusoaica Maria Şarapova, cap de serie numărul 3. Pentru calificarea în sferturi, Simona şi-a asigurat un premiu de 270.000 de dolari australieni şi 420 de puncte WTA. Evoluţiile deosebite de la Australian Open, care se adaugă sezonului de vis din 2013, i-ar putea aduce Simonei Halep titlul de cetăţean de onoare al Constanţei.

Consilierii locali PDL au declarat că lucrează la un proiect de hotărâre de Consiliu Local Municipal în acest sens. Dacă va trece de sferturi, Simona se va duela în semifinale cu învingătoarea din partida Agnieszka Radwanska (Polonia, nr. 5) - Victoria Azarenka (Belarus, nr. 2). Celelalte două sferturi sunt: Ana Ivanovic (Serbia, nr. 14) - Eugenie Bouchard (Canada, nr. 30) şi Na Li (China, nr. 4) - Flavia Pennetta (Italia, nr. 28).
Nici Horia Tecău nu s-a lăsat mai prejos, ieri, la Australian Open, ajungând şi el în sferturi, dar la dublu mixt, probă în care s-a impus în 2012. Cuplul cap de serie numărul 6 Tecău - Sania Mirza (India) a dispus în optimi cu 6-2, 6-2 de perechea Anastasia Rodionova (Australia) - Colin Fleming (Anglia).

Sursa goto: Getty Images
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii