Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul din Cumpăna sprijină gimnastica În Canada au apărut sticle cu imaginea unei campioane din Constanţa

ro

19 Sep, 2013 00:00 2960 Marime text
Un fan din Canada al gimnasticii şi al campioanei olimpice constănţene Dana Sofronie i-a făcut acesteia o frumoasă surpriză, personalizând sticle de apă cu imaginea fostei gimnaste. Suporterul şi-a dus la îndeplinire iniţiativa prin intermediul unei alte constănţence, Magda Petrescu (fostă înotătoare), cea care a deschis pe Facebook un grup de gimnastică, unde ajută cu informaţii fanii din străinătate. Canadianului i-a plăcut una dintre pozele postate pe grup, Magda alături de Dana, pe care a folosit-o pentru a inscripţiona sticlele.

Câteva dintre ele i le-a trimis şi Magdei Petrescu, la Constanţa. „Am fost plăcut impresionată de acest gest. Mă voi întâlni cu Magda pentru a lua şi eu o sticlă. De-a lungul carierei mele, am primit multe cadouri speciale, între care îl voi aşeza, la loc de cinste, şi pe acesta”, a declarat Dana Sofronie. În momentul de faţă, campioana olimpică din 2004, de la Atena, antrenează o grupă de fetiţe născute în anii 2007 şi 2008. „Am opt din Constanţa şi 14 din Cumpăna. Mă ocup de ele de câteva luni. Le-am selectat din grădiniţe. Micuţele sunt bucuroase că practică gimnastica şi se arată extrem de receptive. Cu fetele din Cumpăna lucrez atât în localitatea lor, cât şi la Constanţa. Cu transportul ne ajută primarul din Cumpăna, Mariana Gâju, căreia îi mulţumesc pentru aceasta”, a declarat Dana Sofronie.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii