Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premii totale de 20.000 de lei La Maratonul Nisipului s-au înscris şi alergători din Nigeria, Coreea de Sud şi Camerun

ro

13 Mar, 2015 00:00 2269 Marime text
Maratonul Nisipului, singurul maraton din Europa care se desfășoară pe nisip, va avea loc duminică, 29 martie, în stațiunea Mamaia. Până în prezent, aproximativ 300 de sportivi s-au înscris la inedita cursă, mulți dintre ei fiind atleți din SUA, Marea Britanie, Italia, Rusia, Republica Moldova, Nigeria, Coreea de Sud și Camerun.

Ajuns la a doua ediție, evenimentul internațional se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, incluzând trei probe competitive (maraton, semimaraton și cursa de 10 kilometri) și cursa Family Run (aproximativ 1 kilometru), care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora.
Sponsorii evenimentului au pregătit, atât pentru participanții la cursa Family Run, cât și pentru cei înscriși la cele trei probe competitive, premii în bani (aproximativ 20.000 de lei), echipamente sportive și alte premii surpriză. Cei interesați se mai pot înscrie online la una dintre probe până cel târziu duminică, 22 martie, pe site-ul oficial.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii