Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:08 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Poveştile savuroase ale fostului mare mijlocaş al Farului Cicerone Manolache, turnat la Miliţie pentru „spionaj cu porumbei”

ro

06 Dec, 2014 00:00 3922 Marime text
Între 1964 şi 1968, la FC Farul a jucat un mare fotbalist: Cicerone Manolache. Venit la Constanţa de la Timişoara, ca centru înaintaş al echipei naţionale a României, „Cici” şi-a schimbat pe litoral postul, transformându-se în mijlocaş, rol pe care avea să-l interpreteze, apoi, cu mare măiestrie, în restul carierei sale. Echipa Farul şi oraşul i-au rămas în inimă lui Manolache, care s-a simţit excelent la Constanţa. În prezent, ajuns la 78 de ani, nea Cici trăieşte, alături de soţie, la Giarmata, o localitate aflată la 10 kilometri de Timişoara. Fostul mare jucător e încă activ şi energic. E profesor (din 2007) la catedra de sport a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, antrenează şi e observator la meciuri de fotbal.
 
Recenta reunire a foştilor mari jucători ai FC Farul, de la Constanţa, i-a stârnit amintirile şi lui Cicerone Manolache. Prin intermediul ZIUA de Constanţa, fosta glorie a Farului a aflat de acţiune şi a ţinut să le trimită un mesaj de salut celor care au luat parte la întâlnire, cu unii dintre participanţi (Constantin Mareş, Constantin Tâlvescu) fiind coechipier în formula-tip a Farului de acum 50 de ani, iar pe un al treilea (Petre Comăniţă) avându-l antrenor. „Constanţa e a doua mea casă. Am trăit pe litoral o perioadă extraordinară. Am multe amintiri frumoase. Mi-e atât de dor de foştii mei colegi! M-am simţit foarte bine la Constanţa. Aş vrea să revăd oraşul şi să mă reîntâlnesc cu băieţii, dar am un program încărcat, care nu-mi permite să iau vacanţă. Am să fac tot posibilul să ajung însă într-o vară, poate la anul”, a spus, ieri, Cicerone Manolache, bucuros când l-am sunat şi l-am întrebat de viaţă: „Mi-aţi făcut o surpriză foarte plăcută. Mă bucur enorm de mult”.

I-au dat un Renault ca să-l aducă la Farul

50 de ani! Atât a trecut de la momentul sosirii centrului atacant Cicerone Manolache la Farul. Vârful avea 28 de ani, iar conducătorii clubului constănţean au ţinut neapărat să-l transfere de la Timişoara. „Eu eram inginer proiectant şi lucram într-un birou din Timişoara. Eram acolo şase ingineri, dirijaţi de un şef. Mă pomenesc într-o zi cu Miki Mihăilescu, antrenor la Farul şi fost fundaş dreapta la Rapid. «M-a trimis Foti (n.r. Foti D. Foti, preşedintele Farului) să te iau», mi-a spus Mihăilescu. Eu nu prea voiam să plec, pentru că-mi era bine profesional la Timişoara şi aveam toate rudele lângă mine. Am ieşit la restaurantul «Bulevard». Lulu a pus două whiskey-uri pe masă. «Nu beau», am zis eu. A continuat cu cafea. Am refuzat din nou, motivând: «Nu beau şi nu fumez, duc viaţă sportivă, sunt centru înaintaş la Naţionala României». Am trecut la discuţii. «Ce pretenţii ai, ca să transmit la club?», m-a întrebat Mihăilescu. Eu, ca să nu plec, am plusat: «Vreau un Renault». Salariul meu lunar era de 1.800 de lei, iar maşina costa între 60.000 şi 70.000 de lei. Eu aveam o motocicletă, pe care o cumpărasem după meciul în care România bătuse Spania, iar eu dădusem gol. În sfârşit, discuţia cu Miki a fost în luna noiembrie, iar prin februarie anul viitor, într-o seară, mă pomenesc cu un telefon. Cei de la Farul. «Suntem în Timişoara, la o benzinărie, alimentăm. Am venit cu două camioane să te mutăm la Constanţa. Avem şi chitanţa de la achitarea Renault-ului». Am plecat acasă, am vorbit cu familia şi am decis să merg. Am ajuns pe litoral cu trenul, dar într-unul dintre camioane am pus o ladă cu porumbei, creşterea lor fiind una dintre marile mele pasiuni”, povesteşte Cicerone Manolache.

Constantin Iancu - „Să moară mama, nu mai pot!”

La Constanţa, fotbalistul a început ca atacant, dar s-a reprofilat mijlocaş. Cât a jucat la Farul, a prins şi una dintre cele trei clasări ale echipei pe locul patru în Divizia A, cea din sezonul 1966/1967. A făcut parte din formaţii legendare ale Farului, cu jucători valoroşi, mulţi dintre ei componenţi ai echipei naţionale. Povestea mutării sale din atacant în mijlocaş e una inedită. „Întâi am fost folosit vârf, într-o echipă Uţu - Georgescu, Tâlvescu, Mareş, Dumbravă - Koszka, Iancu - Sasu, Manolache, Tufan, Kallo. Jucam atunci 4-2-4. La un meci la Piteşti, în timpul partidei, Iancu îmi spune: «Să moară mama, nu mai pot! Hai să schimbăm, să trec eu vârf, iar tu du-te în spate, că m-am sufocat». Am schimbat din mers, în urma acestei discuţii între noi doi, iar mutarea a şi dat roade. Am bătut cu 2-1, prin golurile mele. Iar de atunci numai la mijloc am evoluat. A doua zi după meci, în «Sportul Popular», apare însă antrenorul Gil Mărdărescu, cu o declaraţie: «Am avut inspiraţia deosebită de a-i schimba între ei, pe posturi, pe Iancu şi Manolache»! Ne-am stricat de râs, doar noi făcusem mutarea, nu el. Ca mijlocaş, dădeam multe goluri cu şuturi din afara careului. Venind din linia a doua, nu aveam marcaj puternic, precum atunci când jucam vârf. Mie mi-a convenit extraordinar schimbarea, în condiţiile în care loveam la fel de bine mingea şi cu stângul, şi cu dreptul. În plus, la Timişoara exersasem mult precizia şuturilor. Multe dintre baloanele respinse cu capul de fundaşii centrali care ajungeau la mine prindeau poarta şi de multe ori scria gol pe ele. Farul avea echipă foarte bună în acei ani. Am păstrat multe decupaje din ziarele acelor timpuri. Într-un articol s-a scris «Manolache 3, Iancu 2 - Progresul 5-0». La Constanţa făceam şi pregătire bună, spartană, sub comanda antrenorilor Gil Mărdărescu şi Petre Comăniţă. La Timişoara nu lucrasem aşa de tare. Îmi amintesc de cantonamentele de la Buşteni. Era rupere. Căram saci de nisip în spate. Aveam răni. Era însă o atmosferă extraordinară la echipă. Lui Dumitru Antonescu îi spuneam «Brebenel»”, îşi aminteşte Cicerone Manolache.

Petre Comăniţă - „Ca om, Cici era adorabil. Un simpatic”

„L-am urmărit un timp pe Cici înainte să-l aducem la Farul şi m-a impresionat marea sa capacitate de efort. Juca la sacrificiu. Era aşa de imprevizibil în duelurile unu contra unu încât ataca adversarul din toate poziţiile. Îi plăceau enorm de mult alunecările, uneori la limita regulamentului, în sens pozitiv. Pătrundea foarte bine din linia a doua. Ca om, era adorabil, un simpatic”, povesteşte Petre Comăniţă, secund la Farul acelor vremuri.

Era să calce o căprioară pe drumul spre Brăila

O altă victorie de vis a Farului, cu Dinamo, în care mijlocaşul nostru a marcat un gol, a dus la dezvoltarea poveştii sale cu porumbeii. Venit de la Timişoara cu câţiva, a făcut rost şi de alţii, dintr-o rasă preţioasă. „Acel succes cu Dinamo l-a entuziasmat peste măsură pe un comandant de vas. Echipajul urma să plece pentru şase luni într-un voiaj în Oceanul Atlantic, iar căpitanul ne-a felicitat şi ne-a întrebat: «Ce vreţi să vă aduc?». Preşedintele Farului, Foti D. Foti, a cerut un rând de echipament în culorile clubului, alb şi albastru. Unul a zis magnetofon, altul a cerut televizor, un alt coleg a spus radio pentru maşină. Când comandantul a ajuns la mine, uitându-se întrebător, eu am spus: «Porumbei!». «Hai, domnule, fii serios!», a crezut căpitanul că glumesc. Nu glumeam însă. Voiam porumbei Tipler, care zboară la înălţime. Când vaporul s-a întors din voiaj, antrenorul Mărdărescu m-a trimis pe mine să iau cele aduse, de la Brăila. Am mers cu maşina, iar pe drum ţin minte că era să calc o căprioară, care mi-a sărit în faţă, alunecând pe şosea. Era să fac accident atunci. Porumbeii nu erau însă Tipler, ci poştaşi. Opt. Pasiunea pentru porumbei m-a ferit de patima băuturii. După fiecare meci, eu plecam acasă, să-mi pregătesc înaripatele mele dragi pentru concursuri. Îmi ţineam porumbeii la doi bătrâni în curte, aproape de unde locuiam eu, plătind pentru aceasta 200 de lei pe lună”, povesteşte Cicerone Manolache.

Porumbeii-„spioni” cădeau în cap pe biroul miliţienilor!

Columbofilia era să-i aducă acestuia însă şi necazuri cu Miliţia. „M-au turnat unii că, vezi Doamne, prin intermediul porumbeilor aduşi din străinătate, aş face spionaj! Am fost chemat cu porumbeii la Miliţia din Brăila. S-a făcut mare vâlvă atunci. «Tovarăşe Manolache, treaba asta a dumneavoastră cu porumbeii e periculoasă. Aţi putea face spionaj», mi-au spus miliţienii. La care eu am luat foc. «Nu vă e ruşine? Eu sunt centrul înaintaş al României. Sunt membru de partid, am intrat în PCR ca oţelar, am origine sănătoasă. Nu am rămas în străinătate niciodată»”, a spus, revoltat, Manolache. Acesta le-a şi demonstrat anchetatorilor că porumbeii săi nu erau în niciun caz spioni periculoşi. „Eu le tăiasem dintr-o aripă, ca să-i fac să stea mai mult prin curte, să nu mai zboare şi să-i pierd. Le arătam miliţienilor cum zboară. Îi ridicam sus în cameră şi le dam drumul. Normal că porumbeii cădeau toţi pe birou în cap!”, arată fostul fotbalist. Halal spioni! Cumva convinşi că Manolache şi porumbeii săi nu reprezintă un pericol pentru siguranţa României şi pentru secretele patriei, miliţienii i-au dat drumul jucătorului într-un târziu, după ce au fost şi asiguraţi că va mai dura mult până când porumbeilor le vor creşte iar aripile. Bine, şi Manolache a exagerat puţin în privinţa acestei perioade, lungind-o destul de mult. „În regulă, sunteţi liber, dar să le daţi drumul porumbeilor, să renunţaţi la ei”, au vrut vajnicii oameni ai legii să aibă ultimul cuvânt.

I-au pus prenumele după Cicero

Născut la Păuneşti, în judeţul Vrancea, pe 16 mai 1936, Cicerone Manolache s-a mutat de mic, de la trei ani, la Reşita. Părinţii săi erau profesori (tatăl - de istorie, mama - de limba română) şi au fost repartizaţi cu serviciul în Valea Domanului. „Eu mă consider reşiţean. Acolo am făcut junioratul în fotbal. De acolo vorbesc un pic germana. Ştiu şi ungureşte”, spune bătrânul. De unde însă prenumele Cicerone? „Naşul meu era şi el profesor şi au hotărât să-mi spună aşa după Cicero (n.r. filozof, politician, jurist, orator, teoretician politic, consul și constituționalist roman). Cine ştie, poate oi ieşi şi eu vreun deştept”, râde bărbatul de 78 de ani, care, în prezent, antrenează şi echipa de fotbal a facultăţii. Aceasta joacă împotriva formaţiilor celorlalte facultăţi ale universităţii bănăţene (în acest an, a ocupat locul întâi), susţine şi meciuri cu celelalte „agronomii” din ţară, dar evoluează şi într-o întrecere locală a Timişoarei, Campionatul Municipal, seria a II-a. În weekend, Manolache oficiază ca observator la partidele din judeţ.

Blondi e febleţea lui Cici Manolache

Cicerone Manolache locuieşte de zece ani la Giarmata, la casa pe care a cumpărat-o de la un etnic german. „Avem o grădină de 1.800 de metri pătraţi. Giarmata e la opt minute de Timişoara. Merg acolo în fiecare zi, la Universitate. Îmi plac animalele. Am 100 de porumbei, cu care particip şi la concursuri, dar şi trei câini, mama (Blondi) şi copiii ei (o fată, Pepsi) şi un băiat (Frodo, pe care eu îl alint Bubu). Blondi are 14 ani şi e febleţea mea”, mai spune Cici Manolache. Blondi este născută în aceleaşi zi şi lună cu fostul jucător!

Sursa foto: 1, 3 - revista „Sport” - nr. 21 (212), anul XX, noiembrie 1967 (foto - Paul Romoşan); 6, 7 - sporttim.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Tot POLI 06 Dec, 2014 08:16 ce fotbalist,aproape la toate cornerele sarea la cap inconjurat de 2-3 adversari toti cadeau,dar el se ridica intotdeauna primul