Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portarul e Aristotel, golgeterul e pompier Urmaşii lui Hagi joacă fotbal pe viaţă şi pe moarte la Săcele

ro

17 Jan, 2013 22:13 3551 Marime text

07_sacele.jpgEchipa din comuna natală a „Regelui" conduce în clasamentul Seriei Nord a Ligii a V-a constănţene. Formaţia este experimentată, iar jucătorii dau totul pe teren, graţie unui spirit de luptători, criteriul de bază după care au fost selectaţi.

Săcele, comuna care l-a dat fotbalului pe Gică Hagi, trăieşte acum patima sportului-rege prin echipa Voinţa, cea mai bună formaţie în tur în una dintre cele trei serii ale eşalonului al cincilea din judeţul Constanţa. Din cele zece meciuri disputate, Săcele a câştigat opt şi a pierdut două. Are 24 de puncte, cu două mai mult decât a doua clasată, Pescarul Ghindăreşti.

Jucătorii Voinţei s-au învăţat cu victoriile. Pentru ei, fotbalul e ca o luptă. Care pe care. Ca la război. Nu concep să iasă cu capul plecat de pe teren. „Nouă nu ne place să pierdem. Digerăm mai greu înfrângerile. Abordăm toate partidele la victorie. Jucăm pe viaţă şi pe moarte. Aşa suntem croiţi. Toţi. Aşa i-am selectat pe băieţi, să fie de caracter şi să aibă spirit de luptători, de bărbaţi adevăraţi. Nu ne e frică de nimic. Facem faţă foarte bine presiunii de la meciurile din deplasare, când te înjură tot meciul sute de spectatori", spune Costel Ilie, care, la 37 de ani, le face pe toate la echipă: este preşedinte, antrenor, jucător şi sponsor. Formaţia este pregătită de el şi de Octavian Tiribendea, cei doi continuând din acest sezon munca de pe banca tehnică a lui Virgil Suliman. Tiribendea este şi el antrenor-jucător, evoluând ca fundaş central şi fiind, la 39 de ani, decanul de vârstă al echipei. Costel Ilie are 37 de ani şi joacă mijlocaş central.

Voinţa este o echipă experimentată, Costel Ilie fiind de părere că durităţii Ligii a V-a îi fac faţă cel mai bine jucătorii maturi. Sigur, tinerii nu sunt excluşi, însă introducerea lor în joc se face treptat, nu brusc. „Să arunci în luptă, dintr-un foc, doi-trei copii nu e o soluţie nimerită. Se simte în joc. Puştii sunt prea cruzi pentru a face faţă cu succes unui fotbal crâncen, de luptă. Trebuie să ştii cum să-i creşti pe lângă cei mari", arată Costel Ilie. Spre exemplu, doi dintre tinerii echipei din Săcele, Aurelian „Ică" Oprea (fundaş stânga) şi Daniel „Coco" Lazăr (mezinul lotului) au avut nevoie de un an în cercul formaţiei mari pentru a se familiariza cu campionatul. Introducerea lor în formaţie a fost pregătită cu grijă.

Ginere de primar

Jucătorii Voinţei nu primesc bani de la echipă, jucând de plăcere. Bineînţeles, după fiecare partidă nu lipseşte celebra masă, la care fotbaliştii analizează meciul şi schimbă impresii. Arbitrajul şi transportul sunt suportate de Primărie, iar protocolul şi celelalte cheltuieli le asigură Costel Ilie din propriul buzunar, preşedintele clubului fiind administratorul mai multor societăţi. „Ne bucurăm de sprijinul Primăriei. Primarului Ion Oprea îi place fotbalul şi ne ajută", mai spune Ilie, care este ginerele edilului-şef de la Săcele. Voinţa susţine meciurile de acasă pe un teren bun, apreciat de jucători ca cel puţin de nivelul Ligii a III-a. În timpul săptămânii, băieţii se antrenează pe un teren artificial, amplasat în curtea şcolii, care are şi instalaţie de nocturnă. O dată la două săptămâni, meciurile de acasă ale Voinţei trezesc comuna la viaţă. Aproape de ora de start a partidelor, spre stadion se porneşte furnicarul. Echipa e foarte iubită, 200 - 300 de oameni asistând meci de meci la evoluţiile favoriţilor.

A fost ospătar în Spania

Clasaţi pe primul loc la finele anului 2012, jucătorii de la Voinţa Săcele nu vor nici în ruptul capului să coboare de pe această poziţie. S-au obişnuit cu atmosfera înălţimilor şi le face foarte bine când trag în piept aerul tare de la vârful ierarhiei. Se simt ca la munte, plini de forţă. „Urmărim o clasare finală pe primul loc, dacă se poate. Eu sunt foarte mulţumit de evoluţia din tur", mai spune Costel Ilie. Majoritatea jucătorilor sunt localnici. Doar Ilie, fundaşul central Cristian Turtoi şi mijlocaşul Taner Abdulhai sunt din Constanţa, dar preşedintele-antrenor-jucător locuieşte şi în Săcele. În rest, băieţi din comună, dedicaţi şi pasionaţi de fenomen: Victor Nicola, Aristotel Dumitraşcu, Sorin Gheorghe (portari); Adrian Bălan (fundaş dreapta), Adrian Gheorghe, Marcel Boşcă, Ştefan Biştea (mijlocaşi), Dumitru Bălan, Valentin Ţăranu (atacanţi), Gabriel Cosmin Dăbuleanu, Florin Breazu, Marian Prică sau Florin Cristian Burhală. Golgeterul echipei este Ţăranu, un vârf fâşneţ, cu viteză bună. El a înscris cam o treime din cele 38 de goluri ale Voinţei în tur, echipa din Săcele având al doilea atac din serie, după Litoral Corbu. sacele1.jpgÎn viaţa de zi cu zi, cei mai mulţi dintre jucători lucrează în construcţii. Octavian Tiribendea a fost şi în Spania, ca ospătar, întorcându-se cam cu un an în urmă. Ca şi Costel Ilie, Taner Abdulhai este administrator, având în grijă o societate de transport marfă şi mai multe camioane. Valentin Ţăranu lucrează ca pompier, la Midia, iar Cristian Turtoi la o firmă auto.

Legenda alături de care îţi tremură picioarele

Costel Ilie şi Taner Abdulhai participă în această perioadă la un turneu de fotbal în sală la Constanţa, unde au avut prilejul să se întâlnească şi cu cel mai renumit fiu al Săcelei, Gică Hagi. „Am făcut poze cu el. E o legendă, în preajma căreia îţi tremură picioarele", a declarat Ilie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii