Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Performanţă greu de egalat Peştera a arătat încă o dată cine-i şeful în judeţ (galerie foto)

ro

17 Jun, 2013 00:00 2391 Marime text
Campioana Ligii a V-a constănţene de fotbal, Seria Sud, CS Peştera (echipă care a promovat în Liga a IV-a), a câştigat cu 4-1 (I. Lupu, G. Hampu, S. Ştefan, G. Ştefan / M. Langu) meciul de ieri, din deplasare, cu AS Valea Dacilor (formaţia clasată pe locul secund în clasament). Meciul era o restanţă din etapa a 15-a, iar CS Peştera şi-a confirmat supremaţia absolută din campionat, după ce câştigase şi meciul tur cu Valea Dacilor (scor 2-0). „Suntem extrem de mulţumiţi de evoluţia de azi (n.r. ieri) a băieţilor. Au jucat foarte bine. Am beneficiat însă şi de un portar în mare formă, Radu Mirică”, a declarat Alexandru Mocanu, directorul sportiv al CS Peştera, care a ţinut să remarce parcursul deosebit al echipei din acest sezon: „Am intrat în istoria fotbalistică a judeţului, cu o performanţă greu de egalat: 25 de victorii şi un egal în 26 de meciuri. Bravo, băieţi! Le mulţumim suporterilor inimoşi care ne-au susţinut atât acasă, cât şi în deplasare. Nu în ultimul rând, le suntem recunoscători pentru sprijinul acordat şi efortul depus primarului Valentin Vrabie şi viceprimarului Tudorel Gros. Jos pălăria în faţa lor! Forza Peştera!”. Lotul lui CS Peştera: portari - Radu Mirică, Dumitru Popa, Alexandru Pavel; fundaşi - Eugen Anuţa, Eduard Iridon, Marian Megulete, Ionuţ Vieru, Laurenţiu Gâlcă, Florin Liahu, Gabriel Vatră, Răzvan Bucur; mijlocaşi - Adrian Moga, Dumitru Anuţa, Gelu Hampu, Daniel Vrabie (căpitanul echipei), George Ştefan, Radu Niţă, Alexandru Scrădeanu, Adrian Ciutacu, Doru Baciu; atacanţi - Ionuţ Lupu, Enghin Chiazim (pentru care victoria de la Valea Dacilor a fost un frumos cadou cu ocazia zilei de naştere), Silviu Ştefan, Ionuţ Chiru, Ionuţ David; antrenor - jucător, Orhan Feta.

Finala Cupei României este Callatis 2012 - Danubius Rasova
     

Tot ieri, pe stadionul „Perla” din Murfatlar, într-o atmosferă de sărbătoare (cu fumigene, bannere şi confetti în tribune), s-a jucat amicalul FC Siminoc - FC Palas, câştigat cu 5-4 de echipa reprezentativă a cartierului constănţean Palas. Sâmbătă, pe terenuri neutre, au fost programate semifinalele Cupei României la fotbal, ediția 2013/2014 (faza județeană Constanța): Portul Constanța - ACS Callatis 2012 Mangalia 0-4 și Carsium Hârșova - Danubius Rasova 0-3 (neprezentare). Astfel că în finală se vor întâlni Callatis 2012 și Rasova, meciul urmând a se juca săptămâna aceasta, sâmbătă sau duminică. La Callatis 2012 nu au evoluat trei jucători (portarul Laurenţiu Marin, mijlocaşul Ionuţ Florea şi fundaşul Ionel Posteucă), convocaţi la echipa naţională de fotbal pe plajă a României. Internaţionalii se întorc însă în această după-amiază şi intră direct în cantonamentul echipei pentru barajul de promovare în Liga a III-a, pe care echipa din Mangalia îl va susţine contra formaţiei Voinţa Cocora (campioana judeţului Ialomița). Meciul se joacă miercuri, 19 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul de la Modelu (judeţul Călăraşi). 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii