Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:08 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Nu am luat niciodată aceşti bani“ Cât câştigă lunar Gică Hagi la FC Viitorul?

ro

21 Mar, 2017 00:00 5454 Marime text
În contextul unei replici pe care i-a dat-o lui Ladislau Boloni, Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, a dezvăluit şi cât câştigă el pe lună la liderul Ligii 1.
 
Declaraţia lui Ladislau Boloni cu privire la competiţia care nu ar fi în regulă dacă e dominată şi chiar câştigată de un club formator nu i-a picat bine lui Gică Hagi, care a detaliat pe această temă şi i-a făcut câteva recomandări fostului său coechipier. „Regele“ spune că toate marile cluburi din lume produc jucători şi îşi bazează activitatea pe academii puternice.
 
„E opinia lui Boloni, i-o respect, dar reamintesc faptul că cel mai mare club din lume formator e FC Barcelona. În lume, cluburile formatoare dau jucători. E uşor să stai acasă şi să vorbeşti, doar de dragul de a o face, dar hai să începem să pedalăm şi să muncim. Domnu' Loţi, ai greşit-o! Du-te, Loţi, la Tg. Mureş, fă terenul, fă Tg. Mureşul mare şi lasă vorbele! Da? Juniorii noştri au jucat în Liga Campionilor. Şi tu ai format jucători. Sporting, cu care a câştigat campionatul în Portugalia, nu avea academie bună? E o problemă că Hagi e pe primul loc? Să se ducă la Tg. Mureş şi să se implice. Ştiţi cât câştig eu pe lună? 500 de euro. Şi nu i-am luat niciodată. Să muncească şi el pe gratis. Că are bani, are de toate, să ajute Tg. Mureş pe gratis. Să nu se uite că eu am venit acasă şi am început să muncesc. M-am dus la munca de jos, să produc jucători. Nu mă supăr, e colegul meu, sper ca nici el să nu se supere pe ce am zis. Îi rog pe toţi să se înhame la muncă, să refacem fotbalul românesc. Nu a fost inspirat când a făcut acea declaraţie“, a arătat Hagi.

„Voi fi cel mai fericit bătrân“ 

„Regele“ a reafirmat că un club de fotbal e greu de ţinut în România. „E muncă multă, la toate nivelurile. Iar costurile sunt mari. Plătesc şi oxigenul. Şi când respir plătesc. Şi când mă scol, şi când mă culc… În ce m-am băgat, numai eu ştiu. Să nu credeţi că-i uşor! E foarte greu, că trăiesc şi eu în România, ca toţi ceilalţi. Însă mi-am dorit-o, aşa că nu mă plâng. Mi-am asumat acest proiect. E plăcerea mea, e pasiunea mea. Fotbalul mi-a dat totul, astfel că îi voi da şi eu totul. Voi fi mereu sclavul fotbalului, cât voi putea. Pentru aceşti copii. E lucrul cel mai mare pe care l-am făcut în viaţă. Voi fi cel mai fericit bătrân, că am 200 şi ceva de copii, nu numai doi. Trebuie să-i susţin pe toţi să crească, sunt obligat. De aceea am urmat acest proiect, ca să fiu fericit la bătrâneţe. Sunt bogat, iar bogăţia nu se măsoară în bani, ci în profesie. M-am dedicat unei profesii, a juca fotbal şi a-l servi, iar Dumnezeu spune că primeşti cât dai. E o socoteală simplă, matematică“, a mai spus Hagi. 

„De ce să punem 100.000 de flori?“ 

Hagi a criticat şi faptul că, în România, sportul nu e ajutat îndeajuns financiar, iar infrastructura sportivă suferă. „Când văd terenul de la Tg. Mureş…Nu pot o primărie şi un consiliu judeţean să facă un stadion? N-au 15 milioane? Dar de ce să punem 100.000 de flori? Să schimbăm în fiecare vară florile, care după trei luni se ofilesc? Investiţi, tată, în juniori, în copii. Vorbesc singur, nu mă ascultă nimeni. Ce zice Hagi nu contează, dar Hagi vă spune clar că trebuie investiţi bani în sport.
 
Sunt trei segmente sociale, cultură, sănătate şi sport, a căror cea mai mare menire e să formeze oameni. Fără doctori ce ne facem, fără profesori ce ne facem, fără sport ce ne facem? În România sunt bani mulţi. Un miliard din pariuri! Câţi bani se dau la academii? Şi pariurile sunt încontinuu. Federaţia, Guvernul ne dau vreun leu? Nimic. Mergem pe altele. Ca să devenim mari, trebuie să mergem pe academii. Divizia A, B şi C. Toate centrele de copii şi juniori“, a arătat Hagi. 

Cât costă întreţinerea unui stadion? 

Potrivit acestuia, costul întreţinerii lunare a unui stadion nu depăşeşte cu mult 1.000 de euro. „În Ungaria, Guvernul face 100 de terenuri pe an. Mi se spune că nu avem bani, dar multinaţionalele de la noi din ţară, cu cifre de afaceri foarte mari? Un stadion îl întreţin cu 1.000 şi ceva de euro pe lună. Eu atâta plătesc. Sunt lucruri grave. Trebuie să facem ceva, dacă mai vrem să avem echipe naţionale. Dar noi stăm şi ne dăm unul la altul la gioale. Aruncăm o vorbă care merge. Ar trebui să gândim altfel şi să ne unim în direcţia performanţei. M-aş bucura ca fiecare oraş să aibă stadion şi echipe mari“, a mai spus Gică Hagi. 

Va scoate un concept tehnic 

La vară, managerul tehnic al FC Viitorul va scoate un concept tehnic despre fotbal, TTT (Timp Tineri Talentaţi). „E vorba de toată viziunea mea şi de modul în care văd eu fotbalul. E făcută în patru litere, una e T. Îmi place să muncesc, să am personalitate, să decid, să construiesc ceva. Uşor-uşor, mă veţi cunoaşte şi ca antrenor. Ca jucător, mi-a plăcut să fac diferenţa. Ca antrenor, am viziune, am creaţie, iar la toate echipele la care am fost am descoperit şi am lansat jucători foarte buni, care au făcut carieră. Cred că acesta e atuul meu. Şansa cea mai mare a Academiei e că am ochi. Simt jucătorul, îl văd. Cum a fost în cazul lui Morar, căruia nimeni nu îi mai dădea şanse. Dacă se va pune bine din punct de vedere fizic, va fi mare. Ştiu să vorbesc cu jucătorii, am dialog cu ei“, a dezvăluit „Regele“.

„Iubesc foarte mult fotbalul şi asta mă ţine în picioare“

Gică Hagi aşteaptă cu nerăbdare să i se ivească ocazia de a antrena la cel mai înalt nivel. „Îmi place meseria de antrenor, o visez zi şi noapte, învăţ în fiecare zi. Cred că într-o bună zi o să primesc şi eu provocarea să antrenez la cel mai înalt nivel, unde am jucat. Simt că pot antrena pe oricine. Poate vi se pare că spun lucruri mari, dar nu mă simt inferior niciunui antrenor. Am fost educat fotbalistic la cele mai mari cluburi din lume, Barcelona şi Real Madrid. Am învăţat multe de acolo şi continui să o fac. Iubesc foarte mult fotbalul şi asta mă ţine în picioare. Că, în rest, la câte probleme sunt în România, mă întreb de ce m-am întors“, a punctat cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii