Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Nu pot lucra aşa” Antrenorul Ştefan Petcu ameninţă că pleacă de la FC Farul

ro

24 Jan, 2014 00:00 3580 Marime text
Antrenorul principal al FC Farul, Ştefan Petcu, a declarat că este posibil ca, de la 1 februarie, să se retragă de la echipă, nemulţumit de situaţia cu care se confruntă. „Nu se respectă ce s-a promis. Nu am fost plătit pe două luni, iar colegii mei din staff-ul tehnic se află în aceeaşi situaţie. Jucătorii sunt şi ei nemulţumiţi. Mâine (n.r. astăzi), voi vorbi şi cu patronul Giani Nedelcu, iar dacă nu se schimbă lucrurile, de la 1 februarie mă retrag de la Farul. Am datorii, copii mici, iar soţia mi-e bolnavă. Nu pot sta aşa. Am stat prea mult fără salariu. Nu se poate lucra în aceste condiţii. Sunt sincer şi realist. Voiam să particip la o schimbare la Farul, însă, în aceste condiţii, nu am cum. Mai bine mor în picioare decât în genunchi. Le cer scuze celor care au crezut în mine, dar asta e situaţia. Am încercat să fac ceva, am adus o atmosferă bună la antrenamente, i-am capacitat pe jucători, care se implică la pregătire, însă e greu de lucrat aşa”, a declarat Ştefan Petcu. „Cu mine nu a vorbit nimic pe acest subiect. Am înţeles că şi prin vestiar sunt unele probleme. Dacă-şi dă demisia prin ziare, să şi-o dea la ziare. Momentan, acestea sunt condiţiile. Sunt singur şi mi-e greu”, a spus Giani Nedelcu.

Merge să joace în Italia

Cei mai experimentaţi fotbalişti ai Farului, portarul George Curcă şi atacantul Cristian Silvăşan, au fost la Bucureşti, pentru un control la doctorul echipei naţionale, Pompiliu Popescu, în urma problemelor medicale cu care se confruntă. Curcă a aflat că are o calcifiere la călcâi şi va urma tratament zece zile, timp în care va lucra doar la sala de forţă. Lui Silvăşan i-a recidivat la trialul de sâmbăta trecută o accidentare mai veche la picior, fiind nevoit să ia pauză două săptămâni şi să se trateze (fizioterapie, masaj, pastile). „În vară, m-am accidentat la călcâi. Mi l-am zdrobit, iar apoi nu am efectuat tratamentul cum trebuie. Am o calcifiere, care apasă pe nerv şi îmi dă dureri. De mâine încep tratamentul, la Constanţa, şi am înţeles că, după trei-patru şedinţe, o să încep să mă simt mai bine”, a spus George Curcă. De la pregătire va lipsi în perioada următoare şi fundaşul dreapta Robert Băjan, care a fost convocat, ieri, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, la echipa naţională Under-19 a României, care va disputa, pe 29 ianuarie, în deplasare, un meci amical cu o echipă din Italia, selecţionata Italia Lega Pro Serie C Under-19. Meciul va avea loc la Frosinone, de la ora locală 14.30. Din lotul tricolor fac parte şi patru fotbalişti de la FC Viitorul, fundaşul central Cosmin Achim şi mijlocaşii Bogdan Vasile, Răzvan Marin şi Ionuţ Mitriţă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii