Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Naşa de cununie a lui Gelil Eserghep şi soacra unui director de bancă Povestea artistelor constănţene care i-au învins pe bărbaţi la bowling (galerie foto)

ro

05 Oct, 2013 00:00 3676 Marime text
Nina Cojocaru şi Dileaver Memet au făcut parte din trupa de pionierat a bowlingului constănţean. S-au ataşat de acest sport şi au crescut în valoare odată cu el. Aptitudinile şi talentul lor le-au făcut celebre şi le-au adus victorii memorabile. Au fost adevărate artiste pe pista de bowling. Acum, ambele foste sportive sunt pensionare, vremurile de glorie din concurs s-au dus, dar  acest sport le-a rămas în suflet. Nici nu avea cum să fie altfel. Vuietul de admiraţie al asistenţei la loviturile lor măiestre şi zgomotul atât de plăcut al popicelor doborâte nu pot fi uitate cu una, cu două.

Născută la Horezu, în judeţul Vâlcea, Nina Cojocaru a ajuns la Constanţa în anul 1972, ca profesor titular de educaţie fizică şi sport. A optat pentru Şcoala nr. 14. Râde când îşi aduce aminte: „Am crezut că, dacă şcolile 11 şi 13 sunt în centrul Constanţei, şi 14 e pe aproape. În realitate, era în Palazu”. Dragostea Ninei pentru sport este proverbială. Familia sa nu s-a declarat însă de acord cu calea pe care voia să o urmeze în viaţă, aşa că tânăra, deşi voia sport sub orice formă, a fost îndrumată să dea admitere, la Iaşi, la Facultatea de Chimie. O însoţea o prietenă, care a fost respinsă însă la vizita medicală. Aceasta a fost salvarea Ninei. Se putea agăţa din nou de posibilitatea de a urma sportul. Astfel că s-a prezentat la examene, dar a tratat subiectele astfel încât să nu fie admisă. A lucrat apoi doi ani la Sibiu, în construcţii, ca ataşamentist, după care, în sfârşit, a dat admitere la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Bucureşti. Şi la Sibiu, şi pe perioada facultăţii, a făcut orientare turistică (devenind campioană naţională şi internaţională), iar înainte practicase atletismul, fiind vicecampioană regională la săritura în înălţime, cu al doilea rezultat după Iolanda Balaş. „Pe atunci, aveam o tehnică rudimentară, foarfeca, dar mi-am depăşit înălţimea personală, de 1,68 m”, povesteşte Nina Cojocaru.

Cinci ani director de şcoală

Nici la Constanţa aceasta nu putea sta departe de sportul competiţional. Astfel s-a hotărât să urmeze bowlingul. Era membră în biroul Consiliului Judeţean de Educaţie Fizică şi Sport şi a aflat de arta popicelor. La propunerea CJEFS, întreprinderea Energia a format o echipă de băieţi şi una de fete. Aici a devenit jucătoare de bowling o altă tânără, Dileaver Memet. Născută în satul constănţean Miriştea (astăzi nu mai există) şi venită în Constanţa la vârsta de doi ani, cu părinţii, Dileaver lucra la începutul anilor '70 la secţia proiectări de la Energia. Popicele erau în faza de pionierat în acea perioadă. „Nu exista federaţie, iar acest sport se făcea în acel moment doar la Constanţa, unde activau 12 echipe de băieţi şi cinci de fete: ICH, CFR, Constructorul, ITC, Neptun sau Energia. Formaţiile se învârteau în jurul întreprinderilor care le susţineau financiar. Echipa de fete de la Energia a fost preluată la un moment dat de CIPCMP Bucureşti (industrie chimică). Uneori, se făceau echipe mixte (patru băieţi şi două fete), ca să nu se desfiinţeze formaţiile feminine. Un mare merit în menţinerea în viaţă a acestui sport l-a avut Ioan Matei. Am fost mulţi ani campioane naţionale. Eu am locul întâi la individual opt ani la rând. Noi, fetele, am câştigat şi concursuri internaţionale, evoluând în RDG, la Premnitz, lângă Dresda”, arată Nina Cojocaru, care, timp de cinci ani, între 2002 şi 2007, a fost directorul Şcolii nr. 30 din Constanţa. A evoluat la bowling până la vârsta de 57 de ani, punând stop activităţii competiţionale în 2006. A evoluat din 1973, cu diferite întreruperi, obiective (în perioadele în care cluburile nu mai aveau bani). Nina Cojocaru este naşa de cununie a lui Gelil Eserghep, preşedintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Tenişi cu talpă de azbest

Dileaver Memet s-a apucat de bowling în 1974 şi a concurat, cu o scurtă întrerupere, pentru creşterea fetiţei sale, până în 1995, când, în urma unei operaţii, medicii i-au interzis să mai ridice greutăţi. La început, sportivii şi sportivele evoluau la sala din Satul de Vacanţă (primul bowling mecanic), iar când aceasta a intrat odată în reparaţii s-au mutat la Neptun, unde era însă alt sistem, popicele fiind legate cu sfori. Dileaver Memet nu era o neiniţiată în sport. Când era mai mică, a făcut handbal şi gimnastică, dar şi balet, la Casa Pionierilor. „Eu eram înscrisă la handbal, iar la o oră de sport de la liceu i-a ţinut locul profesorului nostru antrenoarea de gimnastică Ani Bigan. Văzând că aveam o elasticitate deosebită, aceasta m-a chemat la gimnastică. Iniţial, n-am vrut, pentru nu ştiam nimic de acest sport. Însă antrenoarea nu s-a lăsat şi a obţinut acceptul profesorului meu de la handbal de a mă trece la gimnastică, pe care am practicat-o până la finele liceului, nu la nivel competiţional însă. O admiram în acea perioadă pe fata doctorului Temo, un oftalmolog renumit, care făcea gimnastică de performanţă”, povesteşte Dileaver Memet. În acele timpuri, cei care practicau bowlingul nu o făceau pentru bani, ci pentru glorie sportivă. „Jucam de plăcere. Ne antrenam după orele de serviciu. Nu ne gândeam la recompense financiare. Primeam doar o medalie şi o diplomă. Mândria că eram campioane făcea însă toţi banii. Mai mult, au fost perioade în care am adus bani de acasă la bowling, plătindu-ne arbitrajul. Se plătea până şi încălţămintea, nişte tenişi speciali, cu talpă de azbest. Majoritatea jucătorilor închiriau încălţările”, îşi aminteşte Dileaver Memet. Atât ea, cât şi Nina Cojocaru au fost şi arbitre, iar Dileaver a oficiat, printre altele, la o confruntare internaţională România (Constructorul) - RFG (Stuttgart).

„Rezolvam situaţii aproape imposibile”

De multe ori, la Constanţa, fetele concurau cu băieţii. Aceştia, generoşi, le lăsau avans, dar, când au văzut că gluma se îngroaşă, iar jucătoarele îi învingeau, au cerut ca ambele echipe să plece de la zero. Fetele, din echipa cărora făceau parte Nina Cojocaru, Dileaver Memet, Maria Ramian, Geta Botez, Mariana Pomazan, Olga Bădilă, Marga Stanciu sau Ecaterina Soare, se impuneau însă şi în aceste condiţii! Nina Cojocaru a realizat cel mai mult la o partidă 238 de puncte, iar pe un meci în jur de 1.300 de puncte. „Am fost în bună măsură autodidacte. Aşa ne-am perfecţionat tehnica. Ni se spunea: «Uitaţi-vă ce fac alţii şi încercaţi şi voi!» Noi, fetele, ne bazam pe efect, pe precizie şi pe direcţie. Băieţii aveau altă tactică, bazată pe forţă. Noi rezolvam situaţii aproape imposibile. Era exaltare în sală la loviturile noastre de fineţe. Acum, tehnica s-a schimbat. Distanţa între găuri şi priza pe bilă sunt altele. Eu urmăresc în continuare meciuri de bowling. Şi joc pe calculator la nepoţica mea”, spune Nina Cojocaru. Graţie calităţilor fizice (era o sportivă de 1,72 m înălţime), Dileaver Memet era bine-cunoscută la meciuri. „Nu mai fanda, că ajungi la jumătatea pistei. Tu faci trei paşi, noi patru”, îi spuneau colegele, cu admiraţie.

Cum li s-au cunoscut fetiţele

Deşi Nina Cojocaru şi Dileaver Memet erau coechipere la bowling, fetiţele lor, care aveau aceeaşi vârstă, încă nu se cunoşteau. S-au întâlnit însă la şcoală, când au devenit colege de clasă şi de bancă. Moment amuzant, fiecare dintre ele a spus acasă: „Mami, ştii că mama colegei mele de bancă face bowling?”. Tânăra Leila (fata lui Dileaver) a cochetat şi ea cu acest sport, iar la un meci a făcut chiar parte din echipă, fiind coechipieră cu mama sa! „Am încercat să ne educăm copiii în spiritul sportului. Pe vremea noastră, era foarte greu să convingi fetele să vină la bowling”, spune Dileaver Memet. 

A tradus în limba română „Suleyman Magnificul”

În familia Ninei Cojocaru, sportul e religie. Soţul fostei jucătoare de bowling a antrenat echipe de volei, fata celor doi, Oana, a făcut volei, iar băiatul, Lucian, a fost handbalist. În ceea ce-i priveşte pe copii, este o poveste interesantă cu numele celor care le-au devenit parteneri de viaţă. Pe soţul Oanei, Florin, îl chemă tot Cojocaru, iar prenumele soţiei lui Lucian este Lucia. Florin Cojocaru a făcut rugby la fosta Şcoală Sportivă nr. 2 Constanţa (actualul Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”), iar fratele său este Cristi Cojocaru, antrenorul de la CS Tomitanii Constanţa. Florin şi Oana sunt stabiliţi în Franţa, lângă Paris, iar cât de curând Nina le va face o vizită. În străinătate (la Atena), la fiica sa, va merge din nou şi Dileaver Memet. Profesoară de limba turcă şi engleză, Leila este căsătorită cu un director de bancă, cetăţean turc, Genghiz Ünal, cei doi având împreună doi copii, o fată, Geila (de şase ani), şi un băiat, Kaan Cem (de doi ani). Prenumele fetiţei a fost compus de părinţi astfel: „G” de la Genghiz, „Eila” de la Leila. Iar Cem vine de la un paşă celebru. Leila Ünal a tradus multe lucrări din limba turcă în limba română, printre care şi „Suleyman Magnificul”, o carte-document. O altă operă a fost „Ce nimic frumos: dragostea”. După 16 ani ca proiectant la „Energia”, Dileaver Memet a lucrat apoi la Cooperaţia, la creaţie tricotaje, unde a obţinut premii judeţene, a participat la o expoziţie şi a luat locul trei pe ţară. Apoi a activat la Fantasy Mode (participând la târguri interne şi internaţionale). Nu în ultimul rând, la sediul UDTTMR a amenajat o cameră tradiţională tătărească. În anul 1971, a absolvit şcoala de dansuri a Şcolii Populare de Artă Constanţa, la clasa profesorului Iuliu Filip.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii