Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mijlocaşul Vlad Achim, sub comanda lui Hagi, la FC Viitorul „Este un moment binevenit să revin la Constanţa“

ro

02 Jul, 2015 00:00 6207 Marime text
Mijlocaşul de 26 de ani Vlad Achim a fost transferat de FC Viitorul şi s-a integrat programului de pregătire al echipei. Fotbalistul este constănţean şi se bucură că s-a întors acasă.

Vlad Achim s-a născut pe 7 aprilie 1989, iar junioratul l-a efectuat la FC Farul. Joacă mijlocaş central, iar la începutul lui 2008 a ajuns la Ceahlăul Piatra Neamţ, club la care a activat până în această vară. Înainte de Ceahlăul, a evoluat o perioadă scurtă şi la CSO Ovidiu. Odată cu Achim, FC Viitorul l-a achiziţionat şi pe portarul Victor Râmniceanu. Echipa pregătită de Gică Hagi va susţine meciurile de acasă din sezonul 2015/2016 al Ligii 1 la Ovidiu, urmând a inaugura noul stadion din complexul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“ la meciul cu CFR Cluj.

Vlad Achim a avut mai multe oferte în această vară, dar spune că a ales FC Viitorul întrucât şi-a dorit mult să lucreze cu Hagi şi să se întoarcă acasă. „Sunt de şapte ani şi jumătate plecat de acasă şi este un moment binevenit să revin la Constanţa. Îmi place la Viitorul, avem parte de condiţii foarte bune, atmosfera este excelentă, iar primele mele impresii sunt dintre cele mai bune“, a declarat Achim, pentru site-ul oficial al clubului. La Viitorul, mijlocaşul va face parte dintr-un lot format în mare parte din jucători tineri, dar aceasta nu e o problemă ori o noutate pentru el. „Şi la Ceahlăul erau promovaţi mulţi tineri talentaţi de la echipa a doua a clubului. Ştiu foarte bine cât de important este pentru un tânăr să primească şansa de a se pregăti cu echipa mare, pentru că astfel progresează foarte repede şi are şanse mult mai mari de a accelera debutul în prima ligă. Am trecut şi eu prin astfel de momente. În ianuarie 2008, când m-am transferat la Ceahlăul, mă pregăteam cu prima echipă, însă evoluam pentru echipa secundă. În sezonul 2008/2009, am debutat pentru prima echipă a Ceahlăului, formaţie pentru care am jucat în ultimele şapte sezoane. La ce transferuri s-au făcut în această vară la FC Viitorul, aşteptările sunt mari şi cred că pătrunderea în play-off (locurile 1-6) este exact obiectivul care se impunea. În acest sezon sunt meciuri mai multe şi este nevoie de mulţi jucători, ceea ce se şi întâmplă la Viitorul. Este normal să fie foarte mare concurenţă având în vedere şi obiectivul trasat“, a mai spus Vlad Achim, potrivit sursei citate.

Victor Râmniceanu - „Se vrea performanţă“


În vârstă de 25 de ani, Victor Râmniceanu se alătură la FC Viitorul portarilor Alexandru Buzbuchi, Călin Albuţ şi Arpad Tordai. În ultimii doi ani, Râmniceanu a jucat la Concordia Chiajna, iar la Viitorul a venit „pentru că este unul dintre cluburile la care se vrea performanţă. Totodată, Viitorul este o rampă de lansare foarte bună spre fotbalul de înaltă performanţă. La Viitorul, concurenţa este mare pe toate posturile. Am fost foarte bine primit încă de la sosire şi sunt convins că ne vom înţelege bine. Important este că, prin existenţa concurenţei, are de câştigat echipa, iar atâta timp cât echipa merge bine, nu contează cine apără“, după cum se arată pe site-ul clubului. „În lot, sunt o serie de copii foarte talentaţi, iar faptul că fac parte din echipa mare a Viitorului li se datorează, pentru că au valoare şi nu sunt întâmplător acolo. Au dovedit-o din plin în ultimul sezon al Ligii 1, când jucători foarte tineri au făcut faţă cu brio primei ligi şi au reuşit să înscrie şi goluri, cum e cazul lui Ianis Hagi sau al lui Carlo Casap. Viitorul va deveni una dintre echipele importante ale campionatului, pentru că li se dă şansa tinerelor talente să-şi exprime potenţialul la nivelul cel mai înalt din România“, a mai spus Victor Râmniceanu, pentru site-ul oficial al FC Viitorul.

Meciul cu CFR Cluj e pe 11 iulie 


FC Viitorul va inaugura noul stadion din Ovidiu pe 11 iulie, când va primi vizita formaţiei CFR Cluj, în prima etapă a Ligii 1, sezonul 2015/2016. Meciul a fost programat de la ora 18.30. Arena din Ovidiu este situată în complexul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“ şi are o capacitate de 4.500 de locuri. „Sunt convins că echipa îşi va recâştiga identitatea prin revenirea în judeţul Constanţa şi sunt sigur vă lumea va veni să ne susţină. Ne dorim ca suporterii să fie în număr cât mai mare alături de echipă, iar noi să-i ţinem aproape prin rezultate foarte bune“, a arătat Vlad Achim, citat de site-ul FC Viitorul. În etapa a doua, FC Viitorul va evolua în deplasare, împotriva lui FC Botoşani, pe 20 iulie, de la ora 21.00.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii