Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Isop, alături de Atushi Onari şi Paul Nicholls Un constănţean arbitrează la gala „Clash of the Titans“, de la Londra

ro

28 Jun, 2016 00:00 5024 Marime text

 
„Respect World Series“, cel mai nou circuit de lupte apărut în România, un proiect cu acoperire mondială, fondat de antrenorul Alin Panaite, programează, pe 2 iulie, la Londra, gala „Clash of the Titans“. Este al doilea eveniment de acest gen, după cel de la Madrid, de pe 19 martie, iar pe afişul întrecerii din capitala Angliei figurează Bogdan Stoica, Benjamin Adegbuyi, Andrei Stoica, Sebastian Ciobanu, Marian Rusu, Tolea Ciumac şi mai mulţi luptători străini. 
 
Din corpul de arbitri care vor oficia la „Clash of the Titans“ face parte şi un constănţean, Mihai Isop. „Pe lângă Atushi Onari, va veni, ca arbitru, şi Paul Nicholls. Vom fi trei arbitri, cei doi şi eu. Sunt onorat că mă aflu alături de aceşti celebri «cavaleri», dar şi cei mai puternici luptători din lume. Va fi o gală de cinci stele. Vor participa, ca invitaţi, cam toate vedetele Europei“, a declarat Mihai Isop. 
 
„Legendarul arbitru din Japonia, care, de-a lungul timpului, a arbitrat în cele mai tari promoţii de Kickbox ale momentului, se va alătura echipei «Respect World Series» în gala de la Londra, de pe 2 iulie. Onari este cotat drept unul dintre cei mai buni arbitri ai lumii, fiind în activitate de la începuturile galelor K-1, şi a stat în ring alături de cei mai buni luptători ai planetei. Pe lângă lunga carieră în K-1 şi K-1 Max, acesta a lucrat şi cu promoţii de top precum «It's showtime», «Legend», «W5» şi «Glory», iar acum suntem profund onoraţi să vi-l aducem în ringul «Respect World Series»“, se arată pe pagina de Facebook a promoţiei de Kickboxing.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ciobi 27 Oct, 2016 08:02 Super! Luptatori de clasa mondiala,iar arbitrul este number one,in tot ce a arbitrat si va arbita incontinuare! Succes!