Oaspeţii au câştigat în ultimul minut Meci nebun la Iaşi, între Politehnica şi CS Năvodari (galerie foto)
Oaspeţii au câştigat în ultimul minut: Meci nebun la Iaşi, între Politehnica şi CS Năvodari (galerie foto)
20 Apr, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1634
Marime text



La pauză a fost 3-3, oaspeţii punctând prin Alexandru Trandafir, din lovitură de pedeapsă. Acelaşi Trandafir a dus scorul la 6-3 în favoarea lui CS Năvodari, tot din lovitură de pedeapsă, după care gazdele s-au distanţat la 13-6, însă în condiţiile în care, la scorul de 6-6, oaspeţii au primit două cartonaşe galbene. Pe final, CS Năvodari a avut o revenire de senzaţie. Întâi s-a apropiat la 11-13, după un eseu al lui Gheorghe Grigoraş, pentru ca, în ultimul minut, a treia lovitură de pedeapsă reuşită de Trandafir la Iaşi (de la distanţă) să-i aducă echipei oaspete victoria!
„A fost un succes frumos, pe care băieţii noştri l-au meritat. Suntem mândri de ei! Au avut o dăruire şi o dorinţă de victorie fantastice“, a declarat Cornel Suciu. În clasament, CS Năvodari ocupă locul trei, cu 11 puncte, iar în etapa viitoare, sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 14.00, întâlneşte pe teren propriu (stadionul „Flacăra“ din Năvodari), echipa Under-23 a CSA Steaua Bucureşti, rezultatul meciului necontând însă în clasament.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii