Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:21 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Marinarii“, egalaţi în prelungiri Goluri de cascadorii râsului primite de Farul în meciul cu CS Baloteşti (galerie foto)

ro

11 May, 2015 00:00 2183 Marime text
Nici ultima etapă din play-out-ul Ligii a II-a nu i-a adus Farului mult-aşteptata victorie. „Marinarii“ pierduseră precedentele şapte meciuri şi au încheiat campionatul cu un egal, 3-3 la Constanţa cu CS Baloteşti, la capătul unei partide în care miza a lipsit în totalitate. Gazdele au înscris de trei ori (după faze frumoase) şi au ratat alte câteva ocazii bune, dar au şi primit două goluri de râsul curcilor.
 
Fără griji în privinţa retrogradării, FC Farul (ultima în play-out) şi CS Baloteşti (a doua în clasament) au dat naştere unei partide cu goluri şi ratări multe şi cu răsturnări de scor, „marinarii“ fiind la puţine momente de obţinerea primei victorii după şapte eşecuri la rând. Condusă cu 1-0, iar apoi egalată la doi, Farul a înscris în minutul 80 pentru 3-2, însă al treilea minut de prelungire a adus golul trei al oaspeţilor, la care portarul Dinu şi fundaşul Ciobanu s-au ciocnit, iar oaspeţii au profitat şi au marcat. Şi primul gol al lui CS Baloteşti a venit tot în urma unei conlucrări defectuoase între tinerii Dinu şi Ciobanu: primul a trimis acasă, prinzându-l pe portar pe picior greşit, mingea s-a dus în bară, Dinu a încercat să îndepărteze balonul, care a ajuns însă la un adversar, iar acesta a marcat nestingherit. Pentru Farul au punctat I. Plămadă (35 - cu capul, la centrarea lui Enciu), Enciu (56 - din careu, bine găsit de Jianu) şi Jianu (80 - boltă de la 18 m), iar reuşitele lui CS Baloteşti le-au aparţinut lui Gojnea (23), Marinaş (63) şi Chiacu (90+2). FC Farul (antrenor, Constantin Gache) a jucat cu: I. Dinu - Băjan, Fl. Pătraşcu (cpt.), D. Ciobanu, Szalkai - Al. Grigoraş (61 Giurgiu), Ochia, R. Neagoe (55 Vieru), I. Plămadă - M. Enciu (90+1 Muscă), M. Jianu. CS Baloteşti (antrenor, Giovanni Pisano) a mizat pe: Fulga - Stelitano, Flămânzeanu (46 Marinaş), Antoche, Sava - Gojnea (52 Ionică), I. Sandu (cpt.), B. Pătraşcu, Chiacu - F. Pisano (76 D. Popa), B. Oprea.

Florin Pătraşcu - „E ruşinos să jucăm pentru evitarea retrogradării“

„Am jucat ceva mai bine decât până acum şi e păcat că am luat goluri aiurea, toate trei până la urmă. Ar fi fost frumos să încheiem campionatul cu o victorie. Nu e cazul însă acum să învinuim. Trebuie făcută o analiză profundă vizavi de toate aspectele şi să vedem ce se poate întreprinde în continuare“, a declarat Constantin Gache. „Sperăm ca pe viitor să fie mai bine, să avem obiective mult mai îndrăzneţe, să ne dorim mai mult victoria şi să muncim, întrucât în fotbal degeaba ai talent dacă nu munceşti. Munca e primordială. Şi Cristiano Ronaldo e plin de talent, dar şi munceşte şi aleargă“, a declarat căpitanul Farului, Florin Pătraşcu, cel care s-a supărat foarte tare pentru că „marinarii“ au ratat victoria la mustaţă, în urma acelui gol din prelungiri. „Au fost nervii inerenţi şi tensiunea din timpul meciului, pentru că eu pun mereu suflet, dar nu mai contează. Acum, cel mai important e să mergem înainte. Eu termin contractul la finele acestui campionat, iar o eventuală rămânere la Farul nu depinde de mine. Sper să fie un proiect serios, de mai lungă durată, pe câţiva ani, care să aibă în vedere întâi promovarea. Pentru mine e ruşinos să jucăm pentru evitarea retrogradării în Liga a III-a şi să ne bucurăm că moare capra vecinului“, a punctat Pătraşcu. În celălalt meci de sâmbătă din play-out, ACS Berceni a remizat pe teren propriu cu FCM Dorohoi, scor 1-1 (Văduva 26 / Atudorei 40). Clasament final: 1. Dorohoi - 35p, 2. Baloteşti - 34p, 3. Berceni - 33p, 4. Farul - 23p.

Dedicaţia specială a lui Marco Enciu

Meciul de la Constanţa a început cu o întârziere de zece minute, după ce echipa oaspete a ajuns la stadion abia cu 25 de minute înainte de începerea partidei! După ce grupul ultras farist „Fervent“ afişase la stadion un mesaj de solidarizare în cazul suporterului polonez de 27 de ani al echipei de ligă inferioară Concordia Khurow ucis de un glonţ de cauciuc tras de forţele de ordine („Justice for Concordia Khurow fan“), galeria gazdelor a prezentat la începerea meciului un banner similar. Apoi, pe parcursul confruntării, în peluză a apărut şi mesajul „Stop defrişărilor!“. După ce a marcat golul de 2-1, atacantul Farului Marco Enciu a primit de pe banca de rezerve un tricou, pe care l-a arătat tribunelor. Pe el era scris „Dielu şi Flori“. „Sunt unchiul şi mătuşa mea, cărora le dedic acest gol. M-au susţinut mereu“, a explicat golgheterul farist.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii