Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

I-a ţinut pumnii campionului Anthony Joshua Luptătorul Alexandru Călin dă probă la un club din Anglia

ro

05 Jun, 2015 00:00 3496 Marime text
Cariera de luptător a lui Alexandru Călin ar putea urca la un alt palier, dacă tânărul constănţean va trece testul de admitere într-un club sportiv din Londra. Mâine, Alexandru va susţine o probă la box thailandez
 
De loc din localitatea constănţeană Cumpăna, lui Alexandru Călin, campion naţional la kick-boxing, i s-a ivit oportunitatea de a face parte dintr-un club din Londra. De două săptămâni, se află în capitala Angliei, aşteptând cu nerăbdare să fie testat. Fost campion la atletism, în proba de marş, Alexandru (20 de ani) a trecut apoi la lupte, iar din toamna lui 2014 a ajuns la clubul Victoria Cumpăna, ca sportiv, dar şi ca instructor la secţia de kick-boxing.
 
Prin intermediul unui prieten, Alexandru Călin a ajuns în Anglia, de unde i s-a ivit şansa de a fi inclus într-un club de lupte. „Un prieten vechi, stabilit la Londra, mi-a văzut ultimul meci şi mi-a propus să vin la Londra şi să ies campion al Angliei. Am luat această propunere ca pe o provocare. Dacă mă voi bucura de succes, voi avea alte oportunităţi şi alte şanse. Mi se vor deschide alte orizonturi. Am tot căutat o sală de kick-boxing, dar în zona în care stau eu actualmente sunt foarte multe de box. Un antrenor mi-a dat însă numărul de telefon al unui promoter, care este şi antrenor la un club, Newham Boxing, şi am stabilit să mă vadă sâmbătă (n.r. mâine). Dau proba la Muay Thai (n.r. box thailandez)“, a spus Alexandru Călin.

Anthony Joshua se antrenează cu cel care l-a învins pe Bute

Luptătorul constănţean nu are emoţii şi aşteaptă testul cu încredere. „Sunt foarte relaxat şi pregătit. Dacă voi fi acceptat, mă voi antrena să ies campion al Angliei, iar în continuare, dacă va fi bine, mă voi gândi şi să rămân definitiv în Anglia, de ce nu?“, precizează tânărul. De când este la Londra, „Andy“ a fost, ca spectator, şi la o gală de box profesionist, la O2 Arena, unde l-a susţinut pe pugilistul Anthony Joshua. „O cunoştinţă de-a mea îl cunoaşte pe acesta şi astfel am devenit şi eu fan al său. Se antrenează cu Carl Froch, cel care l-a învins pe Lucian Bute, şi se spune că va fi viitorul campion mondial la categoria grea. E foarte bun. Are 25 de ani şi e neînvins. Acum a boxat cu Kevin Johnson, pe care l-a bătut prin KO“, a mai spus Alexandru Călin. Englezul Anthony Oluwafemi Olaseni Joshua este campion din 2014. A debutat la profesionişti în octombrie 2013, iar până acum a susţinut 13 meciuri, pe toate câştigându-le prin KO. Înalt de 1,98 m, Joshua a devenit în 2012 campion olimpic, iar în 2011 a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondial.

În familia Călin sunt doi campioni

Fost elev la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanţa, Alexandru Călin a cucerit în 2012 titlul naţional la marş, în proba 10 kilometri juniori II. La atletism mai are două medalii de argint şi una de bronz (la juniori I), dar a ocupat şi locul patru la Campionatul Balcanic. După ce a trecut la kick-boxing, în 2014 a devenit campion naţional sub egida Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact. Tot anul trecut, a ocupat locul întâi la puternica întrecere internaţională Judgement Day, câştigând de atunci şi alte Cupe. Andy are o soră mai mică, Rebeca (în vârstă de 15 ani), care face şi ea sport (atletism, concurând la marş). Rebeca este dublă campioană naţională la 3 km marş (atât de vară, cât şi de iarnă).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii