Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Lupii tineri“ luptă să intre în RWS Octavian Scoruş şi Florin Aldea, din Constanţa, participă la gala Fight 4 Respect

ro

20 Aug, 2016 00:00 8850 Marime text

 
Doi tineri luptători din Constanţa, Octavian Scoruş şi Florin Aldea, vor participa la gala Fight 4 Respect, care se va desfăşura la Piteşti, pe 9 septembrie, în organizarea promoţiei Respect World Series. Acesta este cel mai nou circuit de lupte apărut în România, un proiect cu acoperire mondială, fondat de antrenorul Alin Panaite. 
 
Fight 4 Respect este primul eveniment organizat în România de RWS, după cele două gale din străinătate, de la Madrid şi Londra, care s-au bucurat de un succes deosebit. Gala de la Piteşti are rol de selecţie, de calificare în RWS, o serie de „lupi tineri“ din toată ţara luptând să-i impresioneze pe oficialii promoţiei. Printre ei, şi cei doi constănţeni, care sunt componenţi la clubul Riko Fight Constanţa, unde sunt pregătiţi de Mirel Chiujdia.

„E greu să alegem”

„E o gală de calificare. Noi cam ştim cine sunt tinerele talente din ţară, dar ele trebuie şi promovate. Totodată, sunt câţiva cărora le oferim posibilitatea să lupte în acest eveniment cu cei consacraţi. Sportivii trebuie să se dezvolte şi e bine să le dăm şansa de a ajunge la visul lor. Nu doar când avem noi nevoie, ci când au şi ei nevoie. Au venit mulţi luptători la gală. E bine, că e o masa mare de selecţie, dar, pe de altă parte, din păcate, nu vom putea să-i băgăm pe toţi să lupte în această gală. Vor fi 12-13 meciuri în gala mare şi câteva în deschidere, mai multe nu putem organiza. E greu să alegem, întrucât toţi băieţii sunt cam la acelaşi nivel, sportivi foarte buni“, a declarat Alin Panaite.

Adrian Maxim şi Claudiu Bădoi, pe afiş

Evenimentul îi va aduce aşadar în prim-plan pe unii dintre cei mai buni luptători din ţară în momentul de faţă, dar vor fi şi patru meciuri internaţionale. „Discutăm cu luptători din Grecia şi din Ungaria”, a dezvăluit Panaite. Din ring nu vor lipsi nume cunoscute, precum Adrian Maxim (campion mondial IFSA), Claudiu Bădoi (campion mondial), Marius Cimpoeru (luptător profesionist în cadrul RWS), Daniel Dragomir (campion European de Kempo) sau Cătălin Humă (campion naţional), dar şi tinere talente, cum ar fi, pe lângă cei doi constănţeni, Cătălin Petrişor, Răzvan Duţă, Marian Lupu, Florin Lupu, Daniel Padvean, Alexandru Voicu, Marian Munteanu, Andrei Balici, Claudiu Ciocănel, Alexandru Hangiuţă, Nicolai Buceac, Ilie Brancu sau Costi Bărbuceanu. 

Octavian Scoruş l-a învins pe Tolea Ciumac

Octavian Scoruş va fi pe cardul principal şi îl va întâlni pe piteşteanul Costi Bărbuceanu. Scoruş e din Ovidiu, iar acum doi ani l-a învins la Constanţa pe celebrul Tolea Ciumac, în main-event-ul galei „Extreme Fight IV - Constanţa ia foc!“. În acelaşi an, tânărul a concurat (pentru CSO Ovidiu) la Campionatul Naţional de box pentru seniori de la Piatra Neamţ, la categoria +91 kg. Florin Aldea a câştigat New K-1 Generation, iar la Piteşti va evolua într-o partidă din deschiderea galei.

Ar putea veni şi Paul Hennessy 

În gala Fight 4 Respect este implicat şi constănţeanul Mihai Isop. „Căutăm talente în toată ţara. «Lupii tineri» luptă să intre în RWS“, a spus Mihai Isop, care, la evenimentul RWS „Clash of the Titans“, de la Londra, a fost judecător, alături de Ryti Sadauskas şi de Ionuţ Pucă, în vreme ce ca arbitri în ring au oficiat legendarul japonez Atushi Onari şi Paul Nicholls. Organizatorii galei de la Piteşti au anunţat că l-ar putea avea oaspete la Fight 4 Respect şi pe promotorul Paul Hennessy
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii