Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:01 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucian Stoicoci, de la CS Keru Kento Constanţa, susţine la examenul pentru centură neagră 5 Dan şi proba celor 100 de kumite (galerie foto)

ro

28 Jan, 2017 00:00 9993 Marime text
Lucian Stoicoci, antrenorul luptătorilor de la CS Keru Kento Constanţa, a declarat că, în luna octombrie a acestui an, va susţine examenul pentru centura neagră 5 Dan, sub egida Word United Martial Arts (WUMA). Examenul va fi unul complex, cuprinzând, printre altele, şi testul celor 100 de kumite.
 
„Aceasta va fi o probă cum nu s-a mai susţinut în România. Vor fi 100 de minute de luptă, cu adversari diferiţi, care vor fi schimbaţi la două minute (50 sunt pe reguli de kickbox, 50 pe reguli de karate kyokushin)“, a arătat Lucian Stoicoci, care a mai spus că examenul de grad va avea şi alte secţiuni: „metodica predării; tehnici de prim ajutor în cazul accidentării sportivilor; alergare (10 kilometri), test fizic (500 de flotări, 500 de abdomen, 500 de genuflexiuni - împărţite în nouă serii), verificarea istoricului privind organizarea de competiţii, întrunirea unui număr minim de cinci săli de arte marţiale, în cadrul CS Keru Kento Constanţa, coordonate de mine“. Totodată, potrivit antrenorului, în cadrul examenului, va avea loc susţinerea practică a două proiecte de recuperare prin sport: „pentru bolnavii de diabet de tip 1 şi 2 (în colaborare cu Asociaţia Copiilor şi tinerilor cu diabet Sweet Land, sub îndrumarea prof. dr. Doina Catrinoiu) şi pentru persoanele cu dizabilităţi neuromotorii şi locomotorii (în colaborare cu Asociaţia „Carmen Sylva“ pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap Neuro şi Locomotor)“.

Crăciunică şi Mărcuţă dau examen şi ei

La aceeaşi dată cu Lucian Stoicoci îşi vor susţine examenul de centură neagră 1 Dan (tot sub egida WUMA) şi doi sportivi cunoscuţi de la CS Keru Kento, Mădălin Crăciunică şi Cosmin Mărcuţă (participanţi şi în galele Superkombat). „Cei doi vor primi şi licenţa internaţională de instructor de arte marţiale“, a precizat Lucian Stoicoci. Cosmin Mărcuţă a împlinit ieri 22 de ani.

Vlad Petrea şi Şcoala de Sento

Cel care-i pregăteşte pe luptătorii de la CS Keru Kento a arătat că preşedintele WUMA România este Vlad Petrea. „Acesta a început practicarea artelor marţiale în 1987, iar în 1993 deschide primul club de arte marţiale moderne în Constanţa (Total Combat Free Fighting), promovând lupta fără restricţii. În 1996, deschide primul Fight Club din ţară, unde cei care veneau doar luptau. În 1997, este numit preşedinte WUMA România, iar un an mai târziu îi este recunoscut primul sistem de arte marţiale, Nagare Sento Kudo Bushi-Do, devenind centură neagră 10 Dan. În acest sistem (Si-Jo), tot în 1998, este recunoscut maestru internaţional de arte marţiale, iar şcoala sa primeşte numele Şcoala de Sento“, a punctat Lucian Stoicoci.
 
Sursa foto: Facebook (Keru Kento) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Florin Iordanoaia 28 Jan, 2017 14:51 E o glumă? Poate 100 de meciuri de Kumite, la Karate WKF, că e non-contact (skin touch) la faţă! Că testul de 100 de meciuri de la Karate Kyokushin, care e knock-down (full-contact), l-au trecut doar cîţiva din lume! Care erau deja super-campioni de Kyokushin! Dar şi 50 de meciuri de Kick-Boxing + 50 de Kyokushin, tot e foarte mult şi foarte greu! Sînt sceptic că Lucian poate să facă real aşa ceva! Nu mai e atît de tînăr şi nu are cînd să se antreneze pentru aşa ceva, una e să pregăteşti sportivii şi alta să te pegăteşti tu! Ca reclamă pentru această organizaţie obscură numită „WUMA”, mai ales pe plan local, e ok! Dar, pun o întrebare? Unde veţi găsi 100 de luptători, seniori, care să ştie să ţină garda? Că am mai văzut teste de astea cu sportivi începători, aduşi doar ca să completeze numărul şi au fost penibili cei care au susţinut acele examene! Pe care nu le-a recunoscut nici o organizaţie serioasă! Aşteptăm cu interes meciurile! Sper să fim invitaţi! Cu stimă! Florin Iordănoaia