Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:05 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lucian Bute l-a învins pe Grachev şi aşteaptă revanşa cu Froch

ro

05 Nov, 2012 00:00 969 Marime text
box.jpgBoxerul român Lucian Bute l-a învins, în dimineaţa zilei de ieri, pe rusul Denis Grachev în Supergala de la Montreal, iar acum aşteaptă revanşa cu englezul Carl Froch, cel care l-a bătut pe 26 mai a.c., provocându-i prima înfrângere şi primul KO la profesionişti şi deposedându-l de centura de campion mondial IBF, categoria super-mijlocie.

În vârstă de 32 de ani, Bute a câştigat la puncte partida cu Grachev (30 de ani), de la categoria semigrea, contând pentru centura NABF, deţinută până acum de rus. Toţi cei trei arbitri l-au văzut câştigător pe pugilistul din Pechea: 115-113, 118-110, 116-112. A fost doar al şaptelea meci de 12 reprize din cariera a profesionism a lui Bute, care a ajuns la 31 de victorii (24 prin KO) din 32 de meciuri. „Îl veţi vedea pe adevăratul Bute", declara Lucian înainte de meci, însă umbrele înfrângerii cu Froch se pare că încă îl apasă. La cântarul oficial, a părut timorat şi a dat o declaraţie de doar 15 secunde, iar în timpul partidei cu Grachev, deşi s-a cunoscut diferenţa tehnică dintre cei doi boxeri, Bute nu a fost totuşi la cel mai înalt nivel. De altfel, înainte de meci se vorbea că, în cazul unei înfrângeri, Lucian urma să se retragă din box. „Grachev a fost un adversar dificil, care mi-a pus ceva probleme. Acum aştept revanşa cu Froch", a declarat Bute după meci.

În aceeaşi gală, Adrian Diaconu (34 de ani) şi-a anunţat retragerea din pugilism, iar Bogdan Dinu (26 de ani) a susţinut prima partidă în afara României. Posibilul urmaş al lui Bute la Interbox, Dinu l-a învins la categoria grea pe canadianul Eric Martel-Bahoeli, prin KO în runda a patra. A fost a opta victorie din tot atâtea partide pentru Dinu.

Sursa foto: Montreal Gazzette

Ti-a placut articolul?

Comentarii