Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Intrare liberă la Naţionalele de Kung-Fu Lotul României pentru Europene se stabileşte la Constanţa

ro

20 Mar, 2015 00:00 1624 Marime text
Sala din Complexul Sportiv „Tomis“ din Constanţa va găzdui, mâine, ediţia 2015 a Campionatului Naţional de Kung-Fu, proba de „Light-Fighting Sanda“ individual. Întrecerea este organizată pentru copii (6-7 ani, 8-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani), cadeţi (14-15 ani), juniori (16-17 ani), tineret (16-20 ani) şi seniori (18-34 ani), la feminin şi la masculin. Categoriile de greutate sunt cele regulamentare, iar la juniori, tineret şi seniori se va organiza proba open.

La campionat vor participa cluburile sportive afiliate la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, judeţul Constanţa fiind reprezentat de CSU Neptun Constanţa, CS Marea Neagră Constanţa, CSA Axiopolis Sport Cernavodă, CSC Mihail Kogălniceanu, CSC Nicolae Bălcescu, CS Noua Generaţie Mangalia, CS Wushu-Maxx Mangalia şi CS Năvodari. După acest campionat, se va stabili lotul naţional pentru aceasta probă, în vederea participării la Campionatul European de Kung-Fu, din luna iunie. Programul campionatului este următorul: 11.00 - 11.15 - deschiderea oficială; 12.15 - 13.00 - meciuri la seniori şi copii; 13.00 - 13.30 - pauză de masă; 14.30 - 16.00 - meciuri la juniori, cadeţi şi tineret; 16.00 - 16.30 - festivitatea de premiere; 16.30 - închiderea campionatului. Intrarea este liberă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii