Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:41 26 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Lausanne. Ziua cea mare Miercuri, FC Viitorul joacă împotriva lui Olympique Marseille, iar la TAS se judecă soarta titlului în Liga 1

ro

11 Jul, 2017 00:00 1325 Marime text
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) judecă miercuri, 12 iulie, acţiunea depusă de vicecampioana României, FCSB, care contestă titlul câştigat de FC Viitorul.
  
FC Viitorul şi FCSB au terminat campionatul la egalitate de puncte, iar titlul de campioană i-a revenit formaţiei constănţene. Vicecampioana a avut însă o altă interpretare a regulamentului, susţinând că, de fapt, ea e adevărata campioană, motiv pentru care s-a adresat TAS. Tribunalul de la Lausanne judecă astăzi speţa. Tot astăzi, FC Viitorul se află şi ea la Lausanne, pentru un meci amical cu Olympique Marseille, fostă câştigătoare a Ligii Campionilor.
 
Cristian Bivolaru, directorul general al FC Viitorul, a declarat că există posibilitatea ca arbitrii Tribunalului de Arbitraj Sportiv să dea o pronunţare în dosar chiar astăzi, în ziua judecării. „Cazul se judecă miercuri, 12 iulie, la ora 8.30. Pronunţarea depinde de trei arbitri. Dacă aceştia vor avea timp să studieze dosarele, care sunt destul de voluminoase, se poate da o pronunţare chiar astăzi. Dacă nu, va rămâne în pronunţare“, a spus Cristian Bivolaru.
 
Tragerea la sorţi pentru turul trei preliminar al Ligii Campionilor, fază în care intră în competiţie FC Viitorul şi FCSB, va avea loc vineri, 14 iulie. Partidele (tur - retur) din această etapă au fost programate pe 25/26 iulie şi 1/2 august. După turul trei preliminar, urmează etapa play-off, după care cine câştigă intră în grupele Ligii Campionilor.

Unchiul unui jucător de la FC Viitorul a decis finala Ligii Campionilor din 1993 

FC Viitorul ajunge astăzi în Elveţia, pentru disputa de verificare de miercuri cu echipa franceză Olympique Marseille, câştigătoarea Ligii Campionilor din anul 1993. Meciul se va disputa la Lausanne, pe stadionul „Juan Antonio Samaranch“, de la ora 20.00 (ora locală 19.00). Dacă echipa constănţeană vine special în Elveţia pentru această partidă, Olympique Marseille (formaţie pregătită de Rudi Garcia) întreprinde în această perioadă un stagiu de pregătire în Ţara Cantoanelor. În finala Ligii Campionilor de acum 24 de ani, OM a învins, pe 26 mai 1993, la Munchen, în faţa a 64.400 de spectatori, AC Milan cu 1-0. Golul a fost înscris, în minutul 43, de Basile Boli, unchiul actualului fundaş central al FC Viitorul, Kevin Boli!

Tur de forţă 

FC Viitorul face un tur de forţă în această perioadă. Duminică a disputat la Botoşani Supercupa României, miercuri joacă în Elveţia, după care se întoarce în ţară pentru meciul din prima etapă a Ligii 1, pe care-l va susţine luni, 17 iulie, la Ovidiu, de la ora 18.30, cu Gaz Metan Mediaş. FC Viitorul a fost învinsă cu 1-0 în Supercupă de FC Voluntari, deţinătoarea Cupei. Unicul gol a fost marcat de Costin Lazăr, în minutul 12. FC Viitorul a jucat însă în inferioritate numerică din minutul 32, după ce Ionuţ Vână a primit cartonaşul roşu.

„Eric e un jucător extraordinar“ 

„E greu să vorbesc la înfrângere, că nu-mi place, dar trebuie să recunoaştem că, deşi am dominat jocul din primul până în ultimul minut, ne-am dorit victoria şi am vrut mult să marcăm, n-am fost inspiraţi în ultimii 30 de metri. Dacă eram mai atenţi, puteam să înscriem. Felicit Voluntari pentru victorie şi trofeu. Bravo lor! Noi trebuie să creştem de la meci la meci şi să ne urmăm programul, unul încărcat. În următoarele 30 de zile, avem încă şapte meciuri. Trebuie să urcăm la toate aspectele, iar jucătorii noi să se integreze. Suntem abia la început. Ne antrenăm pentru campionat şi pentru turul preliminar din Liga Campionilor. Trebuie să-i pregătim pe jucătorii noi să ajungă la un nivel bun şi să ne ajute, aşa cum e cazul lui Eric. Încercăm să-l facem să fie şi mai bun, exploatându-i calităţile. E un jucător extraordinar“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul. 

„Am stat pe bancă, n-am refuzat medalia“ 

La finalul meciului cu FC Voluntari, „Regele“ nu a mers să primească medalia. „Am stat pe bancă, n-am refuzat medalia. Dacă am ieşit pe locul doi? L-am lăsat pe locul unu să se bucure, să fie fericit, c-aşa-i în sport“, a explicat Hagi, care nu s-a arătat nemulţumit că Supercupa a fost programată la Botoşani: „Nu e treaba noastră să ne ocupăm unde evoluăm. Trebuie să jucăm fotbal oriunde. Jucăm când şi unde se poate“. 

O chestiune de planificare 

În Supercupă, Hagi nu a folosit din primul minut câţiva dintre jucătorii de bază. Benzar, Herea şi Casap au intrat în repriza a doua, Ţucudean a rămas pe banca de rezerve, iar Florinel Coman nu s-a aflat în primii 18. „Jucăm din trei în trei zile şi, fiind la început de stagiune, toată lumea trebuie să prindă minute. Asta a fost decizia mea, iar eu consider că toţi cei care au intrat au făcut un meci bun. În plus, mai avem un meci peste câteva zile cu un adversar foarte tare (n.r. Olympique Marseille), iar luni jucăm în prima etapă a Ligii 1. E o chestiune de planificare, de minute pentru fiecare. Toată lumea trebuie să joace, până vom ajunge la o echipă omogenă, prin septembrie - octombrie. Până atunci, vom încerca să rulăm tot lotul şi să dăm şansă fiecăruia. Trebuie să fim pregătiţi să ne luptăm în Liga 1. Toată lumea începe de la zero. Ce a fost anul trecut a trecut trebuie uitat. Am creat o istorie, care ne place. E acolo şi sper că va rămâne, dacă nu se întâmplă nu ştiu ce. Toată România ştie că am făcut un sezon fantastic. A fost o surpriză mare, însă am avut multe merite, iar pentru acest lucru sunt mândru şi fericit. Dar noi trebuie să trăim cu ce facem astăzi şi să vedem ce se va întâmpla mâine“, a arătat Hagi.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii